Diţă: „Nu vă puneţi speranţe în mine”
alte articole
Campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, crede că este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să obţină o medalie la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice, având în vedere că traseul de la Londra a fost alergat anul acesta în două ore şi 18 minute.
"E foarte greu ca lumea să-şi pună speranţe în mine într-o medalie având în vedere cum se aleargă. Eu am făcut două ore şi 32 de minute şi e foarte greu să ajungi la două ore şi 18 minute. În 14 minute faci aproape cinci kilometri. Sunt mulţumită că m-am calificat, că mi-am făcut baremul. Acum rămâne de văzut ce va fi. Sper să fac un rezultat cât mai bun având în vedere vârsta pe care o am. La ora actuală sunt peste 20 de atlete care aleargă maratonul sub două ore şi 20 de minute. La Jocurile Olimpice vor fi doar trei etiopience, trei kenience şi sportivele din China şi Japonia, aşa că nu vor fi ca la maratonul de acum, când au fost invitate 20 de africance", a spus Diţă, marţi, după Adunarea Generală a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR).
Constantina Diţă consideră că traseul de la Jocurile Olimpice de la Londra este unul foarte dificil, cu peste 330 de viraje. "E un circuit foarte greu, cu foarte multe colţuri şi se fac trei ture a câte 12,8 kilometri. Sunt 110 viraje pe tură, iar asta îţi taie secundele şi e foarte greu să se alerge sub două ore şi 18 minute, aşa cum se paria pe la Londra la maratonul din week-end", a adăugat Diţă.
Sportiva română consideră că timpul scurs între Jocurile Olimpice de la Beijing şi cele de la Londra a trecut rapid. "Înainte de maratonul de la Londra am fost întrebată dacă îmi dau seama cât de repede a trecut perioada de la Beijing până acum. Aceşti patru ani s-au dus atât de repede, am călătorit mult şi am participat la diferite evenimente şi competiţii", a explicat Constantina Diţă care, în 2008, a furnizat una dintre cele mai mari surprize din istoria maratonului de la Jocurile Olimpice, devenind campioană la aproape 40 de ani!
Recent, Constantina Diţă s-a clasat pe locul 17 la maratonul anual de la Londra, cu timpul de două ore, 32 de minute şi 34 de secunde. Proba a fost câştigată de sportiva kenyană Mary Keitany, în două ore, 18 minute şi 36 de secunde, urmată de compatrioatele sale Edna Kiplagat şi Priscah Jeptoo.