Atletism: Usain Bolt va alerga 100 m la Kingston
alte articole
Recordman mondial şi campion olimpic la 100 m şi 200 m, jamaicanul Usain Bolt, a confirmat că pe 4 mai va alerga la Kingston prima sa cursă din acest an pe 100 m, "pentru a verifica dacă totul merge bine" în ce priveşte pregătirea pentru apărarea titlurilor olimpice la Londra.
Bolt, care deţine recordul mondial pe sută, cu 9"58/100, a lucrat în special la starturi, pentru a evita o eroare precum cea care a dus la eliminarea lui din finala Mondialului de la Daegu, de anul trecut.
Sprinterul va urma în 2012 un plan asemănător cu cel din 2008, pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. Şi atunci a debutat cu o cursă pe 100 m la Kingston, cu un rezultat de 9"76/100. Acum, pe 4 mai, Bolt va concura cu predecesorul său în lista recordului mondial, Asafa Powell, dar nu şi împotriva colegului său de antrenament şi actualul campion mondial, Yohan Blake. Antrenorul lor comun, Glenn Mills, preferă ca elevii săi să nu se întâlnească, deocamdată, anunţând că Blake va alerga pe 200 m.