Dionis Cenuşă: Semnarea acordului cu Rusia privind garanţiile sociale ale migranţilor, pregătire pentru alegerile locale din toamnă

Dionis Cenuşă, analist politic de la Chişinău (facebook.com)
Ştefan Sârbu
02.08.2019

Politologul Dionis Cenuşă constată că în sfârşit, Federaţia Rusă recunoaşte că migranţii moldoveni merită nişte garanţii sociale după ce a refuzat să o facă ani la rând. Astfel, preşedintele Dodon urmează să negocieze un acord în septembrie. „Din pură coincidenţă, documentul va fi semnat cu o lună înainte de alegerile locale din octombrie 2019.”

Expertul menţionează că acordul va necesita ceva timp pentru ratificare de către parlamentele naţionale. „De ce atunci să stabileşti semnarea lui înainte de alegerile locale?”, se întreabă retoric politologul, notând că recent şi Maia Sandu a semnat cu UE extinderea programului de finanţare pentru localităţile rurale, până în 2027.

„Din nou, din coincidenţă, anume după asta, preşedintele Dodon vine cu anunţul că Moscova vrea să ofere garanţii sociale moldovenilor care muncesc/au muncit în Rusia”, subliniază Dionis Cenuşă.

Datele privind transferurile băneşti din străinătate arată că în jur de 20% din bani (21 milioane de dolari în primele 3 luni ale anului 2019) sunt transferaţi de migranţii moldoveni din Rusia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor