Dincolo de veselia de 1 Mai se găsea rahatul puturos, realitatea sinistră a dictaturii neobrăzate

Stelian Tănase consideră că în perioada comunistă, de 1 Mai, singurii care se distrau erau tovii de la tribună. “Îşi imaginau că lumea îi iubeşte şi se bucură că îi vede atât de aproape”.

Analistul politic Stelian Tănase a declarat marţi, pe blogul personal, că “pe vremuri, dincolo de veselia de 1 Mai, se găsea rahatul puturos, realitatea sinistră a dictaturii neobrăzate”. În opinia sa, “1 mai era mare sărbătoare”, subliniind că “lumea era scoasă cu de-a sila”.
“Eram scoşi cu şcoala, pioneri, cravate roşii la gât, bluze albe, curaţi. Ne adunam pe una din străzi şi pe jos încolonaţi, eram duşi departe, în nordul Bucureştiului. Aici, vreme de zece minute se trecea prin faţa tribunei oficiale unde se găseau Gheorghiu-Dej, Bodnăraş, Maurer, Drăghici, Ceauşescu şi alţi tovi pe care îi aveam în clasă pe perete, deasupra tablei, în fotografii. Aceiaşi tovi de la tribună făceau cu mâna”, a continuat analistul.

“După ce treceai prin faţa tovilor şi lumea îşi arăta prinosul de recunoştinţă pentru viaţă minunată asigurată de partid, lumea se risipea prin Herăstrău şi Băneasa, la iarbă verde, unde se “dădeau” ieftin mici, bere, cico, crenvurşti. Din loc în loc orchestre înveseleau lumea. Asta până când secţia propagandă PCR a descoperit şmecheria cu staţiile de amplificare”, a declarat Tănase.

Analistul a menţionat că “dacă nu veneai era tăiat din condică şi pierdeai bani la salariu chiar dacă teoretic 1 mai era zi liberă”. “Multora – în cenuşiul vieţii acelui timp – le şi plăcea acest eveniment. Mai ales tinerilor. Era prilej de gagicăreală, de noi cunoştinţe, era distracţie cu voie de la poliţie în nişte ani f. posomorâţi. Deşi era o veselie simulată, o bună dispoziţie la comandă, era ieşire în decor de care azi destui îşi amintesc cu nostalgie. Nu de regim, fireşte, de anii tinereţii. Atunci era un prilej de ieşit în gaşcă la iarbă verde, de mâncat şi băut ce nu găseai în restul anului pe la bufetele înşirate pe traseu, de fugit de la servici - birou sau hală. Cred că de fapt singurii care se distrau erau tovii de la tribună. Îşi imaginau că lumea îi iubeşte şi se bucură că îi vede atât de aproape. Nu îşi închipuiau ei oare că sunt reprezantanţii clasei muncitoare? Nu era un regim de dictatură a proletariatului? Asta a fost minciuna secolului”, a concluzionat Tănase.