„Din punct de vedere al imaginii, intrarea PP-DD la guvernare ar fi un dezastru!” - Kelemen Hunor
alte articole
Planurile de mărire ale lui Dan Diaconescu, care visează (şi vizează) un portofoliu ministerial în schimbul sprijinirii în teritoriu a baronilor locali PSD se izbesc de împotrivirea UDMR-ului.
"Din punct de vedere al imaginii, intrarea PP-DD la guvernare ar fi un dezastru!", a afirmat, marţi, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a explicat că nu îl deranjează alianţele punctuale ale PSD în teritoriu, însă intrarea PPDD la guvernare ar fi o greşeală:
"Pe plan local se fac înţelegeri, dar la nivel guvernamental ar fi o greşeală", a adăugat Kelemen Hunor, comentând o eventuală intrare la guvernare a PPDD-ului, partid al cărui preşedinte, Dan Diaconescu este titular al unei condamnări de 3 ani la închisoare pentru şantaj.
Reamintim că UDMR-ul, şi el partid de opoziţie până la începutul acestui an (aşa cum teoretic ca partid de opoziţie se poziţionează şi PPDD) a intrat la guvernare alături de PSD în februarie, negociindu-şi sprijinul acordat social democraţilor rămaşi fără majoritate parlamentară după ieşirea din guvern şi din USL, contra a două portofolii ministeriale şi un post de vicepremier.
Comentând stadiul negocierilor cu partidul lui Diaconescu, premierul Ponta, care în urmă cu şase zile anunţa că săptămâna aceasta se va semna un protocol PSD - PPDD, fiind posibilă inclusiv cooptarea acestora în componenţa Guvernului, a declarat astăzi că nu au avut loc negocieri cu PPDD-ul ci s-a discutat pur tehnic la nivel de eşalonul doi:
"Nu am discutat zilele acestea, când vorbim, anunţăm. Nu au fost negocieri, s-a discutat la nivel tehnic de către domnul Dragnea cu secretarul general. Nu m-am văzut cu conducerea PPDD", a declarat Victor Ponta marţi.