Diaconescu l-a prezentat pe avocatul partenerilor săi străini, deranjaţi de eşecul Oltchim

Dan Diaconescu la ministerul Economiei, în problema OLTCHIM (Epoch Times România)
Epoch Times România
06.10.2012

Sâmbătă, Dan Diaconescu l-a prezentat presei pe avocatul britanic al lui şi al partenerilor săi de afaceri, Anthony Seddon, acesta încercând să explice că părţile pe care le consiliază în chestiunea privatizării Oltchim nu au interese politice şi că au fost convinşi de "viziunea" fondatorului OTV.

Potrivit prezentării lui Diaconscu, Anthony Seddon este un avocat din Marea Britanie, dar care ar un birou şi la Praga de 15 ani. Seddon ar fi făcut dreptul la Universitatea Cambridge şi chiar că ar fi fost coleg de an cu Prinţul Charles la Trinity College Cambridge.

Seddon declarat că a fost contactat la jumătatea lunii trecute şi întrebat dacă clienţii săi ar fi interesaţi de procesul de privatizare al Oltchim. ”Ceea ce mi s-a cerut a fost o asistenţă financiară în ceea ce priveşte acest proces de privatizare, de asistenţă managerială care este aboslut necesară în repunerea pe picioare a Oltchim. Discuţiile pe care le-am purtat nu au nicio legătură cu politica. Nici eu, nici asociaţii mei nu au niciun interes şi nicidecum nu vor să se implice în plan politic. Interesul nostru este pur economic. Echipa noastra a fost intersată de aceea ce am discutat cu domnul Diaconescu pentru că ne-a plăcut foarte mult energia sa, viziunea sa în ceea ce a privit repunerea pe picioare a Oltchim. Am înţeles foarte bine ceea ce domnul Diaconescu ne-a spus că vorbim de foarte multe locuri de muncă”, a spus Anthony Seddon.

El a mai arătat că va reprezenta poziţia partenerilor lui Dan Diaconescu în cazul Oltchim şi că se va rezuma la trei probleme.

”Voi continua să susţin poziţia asociaţilor mei, aceea fiind una pur economică. Ne rezumăm la cele trei probleme asupra cărora am căzut de acord cu domul Diaconescu. În primul rând trebuie să fie rezolvată problema rafinăriei de la Arpechim pentru că ştim foarte bine că resursele acestei rafinării sunt foarte importante pentru producţia Oltchim. În al doilea rând, în ceea ce priveşte rezoluţia datoriilor, a datoriilor către companiile de stat, pentru energie. Toate aeste datorii au creat acestă situaţie dificilă penrru Oltchim şi pentru privatizarea Oltchim. Dacă cineva doreşte ca întradevăr Oltchim să fie repus pe picioare atunci trebuie rezolvate aceste probleme”, a spus Seddon.

Britanicul a mai declarat că este de acord că preţul despre care s-a vorbit, de 45 milioane de euro trebuie pus la dispoziţia statului pentru investiţii în scurt timp pentru a putea crea posibilitatea ca Oltchim să fie repornit.

”Suntem capabili să vedem ceea ce Guvernul vrea să prezinte şi domnul Diaconescu a vrut să negocieze la masă cu statul, pentru că nu doar ni s-a parut, dar problema Oltchim trebuie rezolvată. Oltchim are nevoie de un proces de privatizare şi de şansa de a fi repornit”, a mai declarat Seddon.

Dan Diaconescu a declarat că grupurile economice pe care Anthony Seddon le reprezintă sunt deranjate, şi se gândesc ca şi ele alături de el, fiecare în felul său să acţioneze într-un fel sau altul pentru recuperarea prejudiciilor.

Diaconescu nu a dorit să ofere nume ale partenerilor, dar a declarat că o firmă se ocupă de reponirea unor combinate aflate în dificultate, iar alta de finanţări în diverse cazuri de acest gen.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor