Diaconescu cere de la Ponta şi Vulpescu daune uriaşe

Dan Diaconescu (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
05.10.2012

Acuzându-i de şantaj şi ameninţare, Dan Diaconescu a depus vineri plângere penală împotriva lui Victor Ponta şi Remus Vulpescu, şeful OPSPI. Totodată, pentru faptul că Executivul nu i-au acordat combinatul Oltchim în procedura de privatizare, patronul OTV le cere o despăgubire colosală.

Înainte de a porni spre Parchet, patronul OTV a declarat că va fi asistat de "avocaţi internaţionali" şi a adăugat că daunele cerute vor fi de nu mai puţin de două miliarde de euro

"Am aşteptat să se adune noi şi noi probe. Toate privatizările au fost oneroase. În cazul Oltchimului, eu am câştigat fără să dau şpagă şi am fost scos abuziv din licitaţie pentru că presa nu a mai fost de faţă. Am toate dovezile. Plângerea îi vizează pe Remus Vulpescu şi Victor Ponta. Demonstrăm că guvernanţii au ştiut că avem banii. Am arătat banii în cei şapte saci. Am constatat că ne-au minţit din nou, au spus că dau ei salarii şi muncitorii tot nu şi-au luat banii. Victor Ponta minte în continuare" a declarat Diaconescu la intrarea în clădirea Parchetului, precizând că plângerea penală vizează trei puncte: "De ce a închis Guvernul combinatul, de ce ne-a scos dintr-o licitaţie câştigată legal şi de ce nu a mai vrut să semneze contractul? Plângerea se referă la şantaj şi ameninţare, iar daunele pe care le vom cere vor fi de 2 miliarde de euro", a precizat Dan Diaconescu.

"Dacă nu a vrut banii mei, de ce nu a dat Guvernul salariile din alte surse, nici luni, nici marţi, nici miercuri, nici joi.... I-am spus în discuţii separate domnului Vulpescu că există banii. Nici legea nu mă obliga să-i dau documentele cu banii. Vom cere daune uriaşe în instanţă, astăzi vor veni şi avocaţii internaţionali. Daunele vor fi în euro, miliarde", a mai spus Diaconescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor