Dezbateri electorale în Germania: Angela Merkel a avut ultimul cuvânt (Kommersant)
Dezbaterile televizate dintre cancelarul german Angela Merkel şi candidatul la acest post din partea Partidului Social-Democrat (SPD), Peer Steinbruck, nu au dezvăluit niciun câştigător evident. În opinia experţilor, menţinerea statu-quo-ului, cu trei săptămâni înainte de alegeri, este în avantajul Angelei Merkel, notează, marţi, cotidianul rus Kommersant.
Primele şi singurele dezbateri televizate dintre cei doi principali candidaţi la funcţia de cancelar federal al Germaniei au fost transmise duminică seara de marile posturi de televiziune ale ţării. Întrebările au fost puse de patru jurnalişti de la posturi importante de de televiziune. S-au convenit cele mai mici amănunte: unde vor sta candidaţii, cine va primi dreptul de a răspunde primul la prima întrebare (Peer Steinbruck) şi ultimul la ultima (Angela Merkel).
Ambii candidaţi au operat destul de bine cu faptele, exprimându-şi poziţia în legătură cu cele mai fierbinţi subiecte: în primul rând în privinţa politicii interne şi celei economice. Liderul SPD a amintit că, în cazul în care el va ieşi învingător, câştigul minim pe ora lucrată va creşte la 8,5 euro şi vor fi, de asemenea, majorate impozitele pentru cei bogaţi şi reformat sistemul de sănătate.
Dimpotrivă, cancelarul Merkel a promis să nu majoreze impozitele, a exclus posibilitatea introducerii de noi taxe auto pentru străini şi a argumentat viitoarea creştere a tarifelor la energia electrică prin necesitatea desfăşurării unei reforme naţionale a sistemului energetic.
Ambii candidaţi au exclus posibilitatea unei intervenţii militare în conflictul sirian, iar referitor la perspectiva unei 'mari coaliţii' au declarat că îi preferă pe actualii parteneri de coaliţie.
Potrivit Kommersant, dezbaterile nu au fost unele în adevăratul sens al cuvântului. După cum ironizau jurnaliştii, candidaţii ar fi putut fi filmaţi în studiouri diferite: ambii politicieni au evitat atacurile directe şi s-au eschivat de la răspunsurile tranşante, iar Angela Merkel nici măcar nu se uita la interlocutor atunci când acesta vorbea.
Celor 17,6 milioane de telespectatori le-a rămas să intre ei înşişi în detalii. Astfel că dezbateri furtunoase pe internet au stârnit mărgelele dnei Merkel. Telespectatorii au observat că mărgelele de culori diferite sunt înşirate într-o ordine 'incorectă', mai degrabă imitând drapelul belgian, decât cel german, iar deja peste o jumătate de oră mărgelele aveau un cont personal pe Twitter, care într-o singură zi a obţinut aproape 7.000 de fani.
În opinia experţilor, confruntarea eşuată constituie o oglindire inclusiv a sistemului electoral al Germaniei, unde în cadrul unor alegeri naţionale sunt aleşi deputaţii din Bundestag, nu direct cancelarul federal, şi o dovadă a problemei privind inexistenţa unui adevărat lider în politica germană.
'La social-democraţi această problemă a apărut încă din 1982, o dată cu retragerea de pe scena politică a puternicei personalităţi a lui Helmut Schmidt. De atunci, SPD nu prea are noroc de lideri, care, cu excepţia 'cancelarului mediatic' Gerhard Schroeder, nu prea au rămas în memoria oamenilor', explică germanistul rus Nikolai Pavlov. 'De altfel, nici Merkel nu este un personaj foarte carismatic şi un orator foarte puternic, ceea ce devine evident din dezbateri. Totuşi, Merkel este un om care ştie să înveţe şi să utilizeze punctele sale forte, este un politician stabil, de la care nu te aştepţi la surprize, ceea ce este pe sufletul germanilor', conchide Pavlov pentru Kommersant.