Descoperire ce va schimba lumea: SUA a reuşit să creeze kerosen din apă de ocean

Cercetătorii Forţelor Navale ale Statelor Unite au dezvăluit, luni, o invenţie capabilă să creeze combustibil (kerosen) din apa de mare, o invenţie ce va schimba dramatic geopolotica actuală
Portavion american. (youtube)
P. P.
08.04.2014

Cercetătorii Forţelor Navale ale Statelor Unite au dezvăluit, luni, o invenţie capabilă să creeze combustibil (kerosen) din apa de mare, o invenţie ce va schimba dramatic geopolitica actuală, conform AFP.

”Este un punct critic imens pe care l-am atins”, a declarat vice-amiralul Philip Cullom.

Scopul final al proiectului este eliminarea totală a dependenţei de petrol, ceea ce va zgudui regulile economiei şi ale politicii internaţionale. Momentan, cu excepţia portavioanelor şi a submarinelor echipate cu un sistem de propulsie nuclear, toate celelalte forţe ale armatei americane trebuie să-şi abandoneze misiunea timp de câteva ore pentru a se alimenta.

”Pentru prima oară am fost capabili să dezvoltăm o tehnologie care obţine CO2 şi hidrogen din apa de mare, în mod simultan, acesta este un mare progres”, a declarat chimistul Heather Willauer.

Experţii Laboratorului de Cercetări al Marinei Statelor Unite au folosit deja noul combustibil creat din apă de mare pentru a decola un avion experimental. Aceştia au estimat preţul unui litru din combustibil la maxim unul sau doi dolari. Următorul pas al experţilor americani va fi să îmbunătăţească cantitatea de CO2 şi hidrogen pe care o pot extrage - lucru ce va duce la crearea cantităţilor industriale necesare.

”Acum că i-am demonstrat fezabilitatea, vrem să îmbunătăţim eficienţa procesului”, a explicat Willauer.

”Dezvoltând o tehnologie care schimbă regulile, ca aceasta (...) reinventăm modul în care se vor face afacerile”, a adăugat Collum.

Unul din beneficiile vitale ale noului combustibil este că poate fi folosit deja în toate tipurile de motoare mai vechi, inclusiv la motoarele cu care sunt echipate vapoarele şi aparatele de zbor actuale.

”Dacă nu vrei să reinventezi fiecare vapor, fiecare tip de motor, fiecare aparat de zbor, ai nevoie de ceea ce noi numim un combustibil care se potriveşte, arată, miroase şi este esenţial la fel cu orice fel de combustibil bazat pe petrol”, a adăugat Collum.

Totuşi, se pare că noua invenţie are şi o parte negativă. Cercetătorii au anunţat că va mai dura cel puţin un deceniu până când vapoarele Statelor Unite vor fi capabile să-şi producă la bord propriul combustibil.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor