Der Spiegel: cum supravieţuiesc imigranţii săraci în paradisul occidental
De când România şi Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană, în Germania ajung tot mai des migranţi săraci, care nu dispun de mijloace de subzistenţă şi se dovedesc a fi copleşiţi de viaţa occidentală. Der Spiegel explică în ediţia sa de marţi care este situaţia acestor săraci - mai ales de etnie romă -, cine profită de ei şi cum pot fi ajutaţi de specialişti.
Locuinţa lor este un depozit dezafectat: nu există baie, nici încălzire, nici apă caldă, iar de câteva luni nu se mai poate deschide fereastra. Elvis, un etnic rom din România, locuieşte aici cu soţia şi cei trei copii, printre şoareci şi gândaci, şi plăteşte 800 de euro pe lună. 'Astfel de situaţii sunt de aşteptat în mahalale din lumea a treia, însă nu în Germania', arată avocatul Tilman Clauß, specializat în 'dreptul săracilor', după cum se prezintă chiar el. Clauß este consilier într-un adăpost din cartierul berlinez Neuköln, unde vin tot mai des familii precum cea a lui Elvis. Der Spiegel semnalează că astfel de migranţi din sud-estul Europei nu pot fi cuprinşi într-un concept legal de colectiv defavorizat şi de aceea apelează la astfel de adăposturi - considerate locuri ale speranţei la sosirea în Occident.
De la aderarea ţărilor lor la UE în 2007, numărul românilor şi bulgarilor ajunşi în Germania s-a triplat şi a ajuns la aproximativ 325.000 de persoane. Dintre aceştia, cei mai săraci sunt mai ales etnicii romi. Ei pleacă din ţările de origine cu siguranţa că vor avea parte de bunăstarea promisă odată cu intrarea ţărilor de origine în UE, însă odată ajunşi în Berlin, Hamburg sau Duisburg ajung să muncească cu trei euro pe oră pe şantiere şi plătesc 200 de euro pentru o saltea într-un depozit dintr-o pivniţă, semnalează publicaţia germană.
În acelaşi timp, ei încearcă să înţeleagă cum decurg lucrurile în lumea cea nouă şi să se adapteze, iar specialişti precum Tilman Clauß sau Eva Ruth Wemme obişnuiesc să îi ajute. Cea din urmă este traducătoare de literatură şi vorbeşte fluent româna. În cartierul ei, lucrează fără salariu, neîncetat: noaptea duce femei însărcinate la maternitate, iar în timpul zilei însoţeşte familii fără adăpost la oficiul pentru locuinţe sociale sau completează formulare pentru alocaţiile pentru copii. Le explică noilor berlinezi care este diferenţa dintre carnea tocată şi carnea de vită, să aibă grijă să se ţină de bare când tramvaiul ia o curbă şi să nu le fie teamă de educatoarele germane care au coafuri rasta şi piercing-uri. 'Pentru ei, este prea mult Occident dintr-o dată', explică ea.
În fiecare săptămână, Clauß şi Wemme se ocupă de oameni care nu se descurcă deloc cu facturile pentru că nu au avut niciodată un cont la bancă sau care cred că reclamele operatorilor de telefonie sunt actele de deportare primite de la autorităţile germane. Marian, în vârstă de 28 de ani, a încheiat o asigurare pentru soţia şi cei opt copii ai săi la una dintre cele mai cunoscute case de asigurări din Germania, însă nu a ştiut că aceasta a expirat la un moment dat, până când a primit factura pentru asistenţa primită la naşterea gemenilor. Mulţi ca el aşteaptă la uşa celui pe care îl numesc avocat, cu scrisori ţinute în pungi de plastic, pe care nu le înţeleg, pentru că nu ştiu germana.
La consiliere vin însă şi cei care profită de aceşti migranţi săraci. O femeie care poartă tocuri înalte şi cercei strălucitori, şefa unei firme de curăţenie din cartierul berlinez Neuköln, spune că nu vrea să aibă nicio problemă cu statul în privinţa angajaţilor aproape în totalitate români, pe care îi plăteşte cu 500 de euro pe lună pentru săptămâna de lucru de 30 de ore, fără a le garanta un loc de muncă stabil şi fără a le plăti asigurări sociale.
Migranţii sud-est europeni sunt exploataţi şi pe piaţa imobiliară. În Germania se obişnuieşte, semnalează Der Spiegel, să li se închirieze imigranţilor săraci locuinţe cu până la 500 de euro de persoană, iar taxa de intermediere pentru o locuinţă dezafectată poate ajunge la 4.000 de euro, pe lângă chirie şi garanţie. Pentru prezentarea unei cereri pentru alocaţii pentru copii, unii profitori cer până la 2.000 de euro. Casele care sunt cunoscute în cartierul berlinez menţionat drept pensiuni pentru romi le aparţin unor oameni precum Thilo Peter, consilier financiar şi fost consilier local conservator în Berlin: el este complet necunoscut pentru chiriaşii lui, pentru că aceştia nu l-au întâlnit niciodată, iar chiria vine să o ia în fiecare lună de la uşă un bărbat pe nume Yalcin.
Avocatul Clauß susţine că situaţia este asemănătoare cu cea din 'Opera de trei parale', de Bertold Brecht: 'lumea îi vede în lumina în care nu îi vede în întuneric'. În vreme ce adevăraţii profitori rămân ascunşi, deseori numai colaboratorii lor, micii infractori, sunt vizibili. Etnicilor romi le este teamă de 'patronul', aşa cum este cunoscut de exemplu Thilo Peter şi nu îşi închid uşile, ca el să poată intra oricând.
'Se află într-o relaţie de dependenţă', apreciază avocatul. Chiriaşii vor însă ca acest avocat al lor să-l convingă pe patron să ia măsuri legate de căldura care lipseşte, apa rece sau gândaci. Elvis a reuşit să obţină de la proprietar căldură, care a reacţionat rapid şi i-a promis chiar o nouă locuinţă. Ar fi putut să se plângă mai mult, în legătură cu şoarecii, sau să ceară instalarea unei băi, însă susţine că este mulţumit şi nu vrea să se certe cu 'patronul'.
