Deputaţi APCE solicită autorităţilor RM încetarea represiunilor lui Renato Usatîi

Câţiva deputaţi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei îndeamnă autorităţile RM să înceteze utilizarea practicilor care subminează normele democratice fundamentale şi să întreprindă paşi concreţi pentru îndeplinirea obligaţiunilor lor internaţionale.
Renato Usatîi, primar de Bălţi şi lider PPPN (facebook.com)
Ştefan Sârbu
26.01.2018

Reprezentanţi ai Grupului Democraţilor Liberi (FDG), Stângii Europene Unite (UEL) şi Socialiştilor, Democraţilor şi Verzilor (SOC) în Consiliul Europei au solicitat încetarea represiunilor politice declanşate la adresa primarului de Bălţi, Renato Usatîi, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la încălcarea fără precedent a drepturilor omului, principiilor statului de drept şi ale democraţiei în Republica Moldova.

”Autorităţile centrale au fabricat o multitudine de dosare penale împotriva primarului de Bălţi pentru a încerca să-l împiedice în activitatea de administrare a celui de-al doilea oraş ca mărime din Moldova. Victimă a presiunilor este nu doar primarul, dar şi membrii familiei lui”, susţin deputaţii APCE autori ai unei declaraţii, în care au mai ţinut să sublinieze că acţiunile autorităţilor de la Chişinău încalcă dreptul lui Renato Usatîi de a participa activ la administrarea oraşului, drept care i-a fost încredinţat de către cetăţeni în anul 2015.

În concluzie, semnatarii declaraţiei adresate secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, preşedintelui Comisiei Europene, Donald Tusk, preşedintelui Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, şi procurorului general, Eduard Harunjen, îndeamnă autorităţile moldoveneşti să înceteze utilizarea practicilor care subminează normele democratice fundamentale, precum şi să întreprindă paşi concreţi pentru îndeplinirea obligaţiunilor lor internaţionale încetând represiunile politice în privinţa primarului de Bălţi, Renato Usatîi.

Amintim că la 15 ianuarie consilierii municipali ai „Partidului Nostru” din Bălţi au declarat greva foamei pentru a stopa teroarea şi represiunile declanşate împotriva autorităţilor şi locuitorilor municipiului Bălţi de către colaboratorii Inspectoratului Naţional al Poliţiei, Direcţiei Operaţiuni Speciale, Poliţiei economice, precum şi ai Centrului Naţional Anticorupţie din RM .

Greva foamei a continuat până vineri, 19 ianuarie, când aleşii locali ai „Partidului Nostru” au desfăşurat şedinţa consiliului municipal şi au votat pentru ca desfăşurarea referendumului pentru verificarea încrederii oferite de locuitorii municipiului Bălţi primarului Renato Usatîi să aibă loc la 4 martie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor