Demonstraţie uriasă pentru democraţie în Hong Kong
HONG KONG – O mare de protestatari s-a revărsat pe străzile Hong Kong-ului în cadrul unui marş organizat în data de 1 iulie, participanţii cerându-şi drepturile civile, abilitatea de a-şi alege proprii reprezentanţi şi, cel mai important, libertatea de a nu fi interferaţi de Partidul Comunist Chinez (PCC), care îşi face simţită o prezenţă tot mai ameninţătoare peste graniţă.
Marşul din 1 iulie a avut loc anul acesta la doar câteva zile după încheierea unui referendum neoficial în cadrul căruia aproape 800.000 de cetăţeni din HK şi-au exprimat dorinţa pentru un vot universal – o persoană, un vot şi abilitatea de a alege candidaţii precum şi pe şeful executivului – în locul sistemului curent, administrat din Beijing şi prin care PCC îşi alege candidaţii pe care îi consideră potriviţi pentru planurile sale.
Marşul din 1 iulie 2014 rivalizează ca şi număr de participanţi cu marşurile din 2003 şi 2004, când peste 500.000 de oameni au protestat împotriva încercării Beijing-ului de a implementa o lege numită Articolul 23, care ar fi călcat în picioare drepturile civile existente în oraşul-stat cvasiautonom.
Hong Kong-ul, anterior o colonie britanică, a fost recunoscut că o Regiune Administrativă Specială a Republicii Populare Chineze începând cu 1997, când i s-a promis un grad ridicat de autonomie şi nicio schimbare în sistemul său politic pentru cel puţin 50 de ani.
Totuşi, începând cu 2003, regimul comunist chinez, prin infiltrări, agitaţii şi intimidări, a urmărit să reducă unele dintre libertăţile cu care s-au obişnuit rezidenţii Hong Kong-ului. Presiunea Beijing-ului în această privinţă s-a intensificat constant în ultimii ani.
Biroul PCC pentru Propagandă Străină, cunoscut de asemenea sub numele de Biroul de Informare al Consiliului de Stat, a publicat recent un raport în care a explicat foarte clar faptul că autonomia Hong Kong-ului este subordonată conducerii centrale de Partid şi nu este suverană.
Rezidenţii din Hong Kong au interpretat raportul ca o ameninţare şi lupta pentru apărarea propriilor drepturi s-a bucurat de o creştere a numărului de participanţi la referendumul recent şi la marş.
Şase terenuri de fotbal
Grupurile de oameni care s-au adunat în aşteptarea marşului puteau foarte uşor să ocupe şase terenuri de fotbal. Marşul a început la ora 15 cu plecare din Parcul Victoria şi participanţii au înfruntat ploile grele dezlănţuite la aproximativ o jumătate de oră de la demararea evenimentului. De asemenea, ultimul grup de protestatari a părăsit Parcul Victoria abia la patru ore după pornirea la drum a primului contingent.
Frontul Drepturilor Umane şi Civile din Hong Kong, organizatorul marşului, a declarat că, după calculele sale precaute, aproximativ 510.000 oameni au participat la marşul din acest an, fiind cea mai mare prezenţă la acest tip de eveniment din 2003 şi 2004 încoace.
Jurnaliştii care au raportat despre marşurile din 2003, 2004 şi 2014 au declarat că mult mai mulţi oameni s-au prezentat în acest an. Ziarul online Boxun a estimat numărul participanţilor la 1 milion. Populaţia Hong Kong-ului este de aproximativ 7 milioane.
Manifestanţii au strigat slogane şi au afişate bannere pe care era scris “Noi ne alegem guvernul”, “Leung Chun-ying demisionează”, “Da pentru Votul Universal! Nu pentru Selectare!” şi “Spuneţi NU fascismului promovat de Republica Populară Chineză.”
Contingentul din China continentală
Un număr de chinezi din China continentală a mărşăluit de asemenea în parada din acest an. Wang Yanfang, soţia avocatului chinez pentru drepturile omului Tang Jingling, care a fost arestat luna trecută pentru “subminarea puterii statului”, a călătorit intenţionat în Hong Kong pentru a participa la paradă alături de alţi activişti şi membri ai familiei, conform Radio Free Asia.
Un reporter Epoch Times a întâlnit câţiva petiţionari din Beijing care au venit la paradă pentru a protesta împotriva autorităţilor comuniste. Reporterul a mai întâlnit şi 12 rezidenţi din Macao, o altă Regiune Administrativă Specială care este semiautonomă faţă de Beijing.
Su Jiahao, membru al grupului civil “Conştiinţa din Macao”, a spus ziarului Epoch Times că ei au venit la marş pentru a “învăţa spiritul democratic” din Hong Kong. “Cred că este foarte semnificativ să spunem Partidului Comunist că nu ne este frică”, a spus Su.
Mass media chineză internă, puternic controlată de autorităţile comuniste chineze, în special în privinţa subiectelor politice sensibile precum protestele democratice din Hong Kong, a rămas tăcută în mare parte în privinţa paradei, cu excepţia unui foarte mic număr de rapoarte superficiale.
Rezultatele căutărilor pe Baidu, un important motor de căutare în China, au dus la rapoarte negative despre protest, numindu-l drept o “farsă”, şi în acelaşi timp la raporte de susţinere a grupurilor şi persoanelor din Hong Kong care se opun luării de măsuri împotriva încercărilor Beijing-ului de a-şi creşte controlul. Singurul raport despre marş, un articol tradus al Reuters, a fost şters.
În ciuda unei blocade oficiale, mulţi utilizatori chinezi de Internet şi-au împărtăşit entuziasmul cu privire la protest pe website-urile de socializare. “Felicitări Hong Kong-ului” a fost un refren comun. Pe Weibo.com, un serviciu media similar Twitter-ului, postările au fost şterse dar ele puteau fi văzute pe Free Weibo, un website din străinătate care păstrează şi afişează postările cenzurate.
“Occupy” oprită de autorităţile chineze
Unii chinezi din China continentală au încercat să îşi extindă suportul pentru Hong Kong prin promovarea mişcării “Ocupaţi Shenzhen”, care se învecinează direct cu Hong Kong-ul la graniţa chineză.
Un anunţ online susţinea: “Noi sperăm că cetăţenii din China continentală care sunt dedicaţi promovării tranziţiei democratice în China, activiştii pentru democraţie şi susţinătorii votului universal din Hong Kong, vor ocupa piaţa şi locurile publice din vecinătatea clădirilor guvernamentale din Shenzhen ... în semn de suport pentru cetăţenii Hong Kong-ului.”
Dar încercările de a organiza proteste stradale în China sunt deseori rapid, şi uneori violent, blocate de forţele de poliţie.
Radio Free Asia a raportat că un grup de aproximativ 12 protestatari, sosiţi în piaţa centrală din Shenzhen în jurul orei 10 a.m. în 1 iulie, au fost întâmpinaţi de un batalion de ofiţeri de poliţie în civil chiar înainte să se desfăşoare bannerele.