'Democraţia de astăzi este de neconceput fără o anumită doză de populism' (Ernesto Laclau)
Democraţia de astăzi este de neconceput fără o anumită doză de populism, este de părere eseistul de origine argentiniană, Ernesto Laclau, profesor la Universitatea din Essex, într-un interviu publicat de Le Monde în ediţia de joi.
'Populismul nu este pentru mine un termen peiorativ, ci o noţiune neutră. (...) Populismul este un mod de edificare a politicului. Se bazează pe antagonismul popor/elite, mase mobilizate/instituţii oficiale imobile. Mussolini ca şi Mao erau populişti. La fel sunt astăzi Viktor Orban şi Hugo Chavez, Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon, de la Partidul de Stânga din Franţa. De la dreapta la stânga, periculos sau emancipant, populismul asaltează poporul. Hrană, locuinţe, sănătate sau şcolarizare: populismul se opune doctrinei tehnocratice a lui Saint-Simon (1760-1825), potrivit căreia guvernarea oamenilor trebuie înlocuită cu administrarea lucrurilor', spune profesorul.
Răspunzând unei întrebări referitoare la diferenţa dintre populismul de dreapta şi cel de stânga şi la faptul că populismul de dreapta este mai prezent în Europa, iar cel de stânga domină America Latină, Ernesto Laclau a afirmat: 'În Europa Occidentală şi de Est, populismul este mai ales de dreapta, de la Silvio Berlusconi la Geert Wilders. La ei, respingerea imigraţiei, a multiculturalismului şi afirmarea identităţii naţionale primează asupra revendicărilor sociale. În Europa, masele populare s-au îndepărtat de stânga guvernamentală, considerată prea apropiată de dreapta liberală. Trebuie spus că, în anumite privinţe, politica lui Tony Blair a urmat-o îndeaproape pe cea a lui Margaret Thatcher, dacă vorbim doar de Marea Britanie. Scenariul s-a repetat în aproape toate ţările din Europa'.
Contrar Europei, America Latină nu a avut o alianţă între liberalism şi democraţie în secolul al XIX-lea. Deci, în secolul următor, mişcările populare au adoptat poziţii neliberale şi mai degrabă naţionaliste, tendinţă care s-a manifestat aproape pe întreg subcontinentul, a precizat Ernesto Laclau.
În Bazilia a fost preşedinţia lui Getúlio Vargas (1930-1945, apoi 1951-1954), în Argentina, peronismul, în Bolivia, mişcarea naţionalistă revoluţionară. Prima preşedinţie a generalului Carlos Ibáńez del Campo în Chile, din 1927 până în 1931, contribuie la aceeaşi mişcare. Dar populismul în versiunea nouă, la putere acum în Argentina, Brazilia, Venezuela, Ecuador şi în Bolivia, reuşeşte cel mai adesea să trateze cu respect instituţiile liberale ale statului răspunzând speranţelor populare şi democratice, potrivit profesorului argentinian.
În ceea ce priveşte solidaritatea exprimată de Chavez faţă de Bashar Al-Assad şi Ahmadinejad, care ar discredita populismul sud-american, Ernesto Laclau spune: 'Nu împărtăşesc opiniile lui Chavez atunci când ia apărarea regimurilor conduse de aceştia. Totuşi, mă opun oricărei intervenţii militare în ţările acestora. Dar preşedintele Chavez trebuie evaluat prin reformele interne pe care le aplică în Venezuela şi din acest punct de vedere, progresul social este cu adevărat important'.
O adevărată democraţie trebuie să creeze un echilibru între lumea instituţională şi revendicările populare, care se exprimă uneori prin populism. Din acest punct de vedere, primăvara arabă a fost o mişcare prepopulistă, chiar dacă i-a lipsit faptul că nu s-a cristalizat într-un partid sau nu a avut un lider carismatic, consideră Laclau.
'Nestor Kirchner, care a fost preşedintele Argentinei din 2003 până în 2007, apoi soţia sa, Cristina Fernandez Kirchner, aleasă în 2007, au reuşit să îndeplinească reforme bazându-se tocmai pe acest echilibru. Astfel, regimul pensiilor a fost din nou naţionalizat, după privatizările impuse de guvernul lui Carlos Menem, s-a autorizat căsătoria între homosexuali... Democraţia de astăzi este de neconceput fără o anumită doză de populism', concluzionează Ernesto Laclau.
