Demers inedit: Cercetătorii CNSAS, discuţii cu elevii despre Securitate, turnătorie şi întunericul comunismului

Colegiul Naţional "Matei Basarab" din Bucureşti a găzduit, miercuri, un eveniment inedit. Elevii au avut ocazia să afle direct de la investigatorii CNSAS cum sunt deconspiraţi lucrătorii şi colaboratorii fostei Securităţi comuniste.

În amfiteatrul liceului, plin ochi de elevi, trei cercetători CNSAS – Andrei Galiţă, Răzvan Popa şi Ciprian Stoleru – le-au vorbit liceenilor despre temutul organ represiv din perioada lui Ceauşescu, modul în care acesta recruta colaboratori, inclusiv dintre elevi de vârsta lor, şi despre cât de greu le-a fost celor de la CNSAS să îi descopere pe foştii securişti şi colaboratori, având în vedere că serviciile secrete le-au predat târziu arhivele pe care le deţineau şi, în plus, multe documente au fost arse de securişti la Revoluţie.

Evenimentul este cu atât mai notabil cu cât, potrivit unui studiu recent al GlobeSec, think-tank internaţional fondat de Uniunea Europeană, 41% dintre tineri cred că dictatura ar fi un sistem politic bun pentru ţara noastră. În acest context, demersuri precum cel întreprins astăzi de cercetătorii CNSAS sunt cu atât mai necesare şi mai utile, căci mulţi adolescenţi nu ştiu, de fapt, ce înseamnă cu adevărat o dictatură. Într-o ţară în care libertatea de exprimare este considerată de generaţiile post-decembriste drept ceva firesc, un dat de necontestat, informaţiile aduse de investigatori au adus în faţa elevilor imaginea unei alte lumi, deloc îndepărtate în timp. O lume în care o critică la adresa regimului, o glumă pe seama conducătorului, o relaţie cu un cetăţean străin – lucruri banale în zilele noastre – îţi puteau aduce anchete dure, puşcărie, viaţa distrusă.

"Dosarele acestea (ale informatorilor – n.r.) surprind ceva ce nu vă puteţi închipui. Eu am trăit perioada aceea ca puşti, mai mic decât voi, dar am amintiri clare, am memoria Securităţii. Era o chestie clară: să nu spui, să nu vorbeşti, că se aude la Securitate; orice supărare ai fi avut, orice comentariu ai fi făcut, trăiai cu frica că poate ajunge lucrul acesta la Securitate şi părinţii vor da socoteală", le-a transmis elevilor Răzvan Popa, investigatorul CNSAS care l-a deconspirat pe Traian Băsescu.

Popa a explicat cum se fac verificările şi avatarurile prin care au trecut cercetătorii în deceniile de după Revoluţie, până să fie în posesia impresionantei arhive de dosare de astăzi. Impresionantă (28 de kilometri de dosare), dar încă incompletă, deoarece nu toate dosarele au fost predate, iar multe hârtii au fost distruse de securişti la Revoluţie.

Verificarea se face, a explicat Popa, la cererea cetăţenilor, la numirea cuiva într-o funcţie publică sau când candidează la alegeri.

Popa le-a prezentat liceenilor şi imagini cu dosare de colaboratori, precum şi angajamente din care reieşea că Securitatea descria turnătoria drept o datorie patriotică.

Investigatorul a prezentat şi instrumentele de care dispun cercetătorii – dosarele propriu-zise, fişele de cartotecă etc. – precum şi etapele verificării.

Răzvan Popa a făcut şi istoricul activităţii CNSAS. El a reamintit că instituţia a apărut în anul 2000, la momentul respectiv arhivele fiind însă la alţii: servicii, armată etc.

"Noi făceam răspunsuri pe baza a ce ne furnizau ceilalţi, nu vedeam noi documentele când ne venea informaţia că nu a colaborat. A existat un moment, 2005-2006, când Băsescu a zis 'rupem pisica, trimiteţi arhivele la CNSAS'. Noi, până atunci, aveam o arhivă care încăpea într-un portbagaj de Logan. După aceea a fost un heirup cu camioane, hale; am avut apoi arhiva existentă.

Un alt moment important a fost în 2008, când o lege din acel an dă dreptul la acces la dosare cetăţenilor UE şi NATO.

SRI-ul ne dădea ce evalua el ca fiind de nesiguranţă naţională. S-a descoperit ulterior că ţineau sub obroc dosarele care aveau cel puţin un nume de cetăţean străin. La fel au evaluat, la un moment dat, şi dosarele cu legionari, pentru că legea siguranţei naţionale din 1991 prevede că Mişcarea Legionară este o ameninţare la siguranţa naţională.

Aşa că o mare parte a arhivei au oprit-o pentru că privea legionari. Dosarele din anii ’50-’60 erau preponderent orientate către legionari, deşi mulţi dintre cei vizaţi nu erau de fapt legionari, ci doar etichetaţi ca atare ca să poată fi urmăriţi", a explicat investigatorul.

"Deci, în 2008 se schimbă legea şi se mai dă drumul la un nou val de dosare. Mai e un moment important: 2022, marea şi ultima predare a lui Hellvig, care aduce baza de date a Securităţii care ne-a lipsit.

Noi am fost legaţi de ochi şi de mâini multă vreme, am învăţat singuri cum se face. Serviciile ne-au ţinut aşa, din motivele lor, ne-au dat cu ţârâita ce au considerat că trebuie să ne dea.

În 2022, această bază de date pe care ne-au dat-o ne uşurează munca, ne spune mai multe – nu doar că X este informator, ci şi cine l-a recrutat, ce profesie are, elemente-cheie definitorii pentru informator. Înainte aveam doar numărul de dosar", a punctat cercetătorul.

La rândul său, Ciprian Stoleru a vorbit despre ce se pot aştepta elevii să găsească în dosare, despre modul în care documentele din ele oglindesc lipsurile şi fricile vremii.

La finele explicaţiilor, un licean a pus întrebarea zilei: de ce au fost lăsaţi colaboratorii să candideze în continuare. Răspunsul i-a fost dat de Razvan Popa care a reamintit ca punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara cu celebra formulare „propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească” nu a fost transpus în realitate. Într-o Românie în care idealurile Revoluţiei au fost deturnate de Iliescu şi de camarila lui, Legea lustraţiei a rămas un vis frumos iar foştii securişti şi nomenclaturişti, ajunşi în funcţii înalte, şi-au dat legi ei pentru ei.