Delincvenţa în Paris: Un studiu dezvăluie care este ponderea străinilor

Vedere a Parisului
Vedere a Parisului (prin bunăvoinţă, Octavian Lupu)
Epoch Times România
28.06.2013

Observatorul Naţional al Delincvenţei din Franţa, instituţie guvernamentală însărcinată să analizeze statisticile delincvenţei, a dat publicităţii un studiu privind ponderea străinilor în numeroasele cazuri de crime şi infracţiuni, mai exact ponderea lor în 'nucleul dur' al delincvenţei consemnată de forţele de poliţie, informează cotidianul Le Figaro.

Acest studiu ştiinţific, care are ca sursă dosarele antecedentelor penale (STIC) ale Ministerului de Interne, trece în revistă un eşantion de circa 1.500 de indivizi acuzaţi de minimum cinci infracţiuni în perioada 2009-2010, la Paris sau în vecinătatea capitalei (Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis, Val-de-Marne). Studiul relevă în general o preponderenţă a minorilor (53,4%) în infracţiunile săvârşite de infractorii recidivişti.

În cea ce-i priveşte strict pe străini, rezultatele sunt relevante. Se constată că ei reprezintă o treime din aceste cazuri înregistrate în Paris.

Prima concluzie: 'Străinii implicaţi într-o infracţiune au o pondere mult mai mare decât francezii (76,4%, faţă de 58,6%)', notează autorul principal al lucrării realizate pentru ONDRP, Étienne Perron-Bailly.

Conform arestărilor efectuate de poliţie şi jandarmerie, un număr mai mare de străini sunt inculpaţi pentru furturi şi îndeosebi pentru jafuri. În schimb, atât francezii, cât şi străinii sunt la egalitate în materie de escrocherii şi infracţiuni financiare. Francezii sunt de asemenea mai prezenţi în actele de violenţă, care nu au drept scop însuşirea de bunuri sau de sume de bani.

A doua concluzie: un număr mai mare de francezi sunt inculpaţi pentru infracţiuni aflate în atenţia serviciilor de informaţii, precum afaceri cu droguri sau port de arme interzise. Studiul ONDRP face şi un portret al delincventului în funcţie de naţionalitate, vârstă şi sex: dintre străinii puşi sub acuzare de cel puţin cinci ori (450), cei de naţionalitate română reprezintă jumătate (231). Dintre aceştia, 89,6% sunt minori, din care 37,7% băieţi şi 51,9% fete.

Această ultimă categorie dă mari bătăi de cap poliţiei. Fetele minore puse sub acuzare în repetate rânduri (131 în total) sunt în principal originare din România sau din Europa balcanică (120 de minore). Alte naţionalităţi sunt slab reprezentate la această categorie. Indiferent de vârsta infractorilor, din cele 450 de cazuri izolate luate în calcul de statisticieni, după români şi străinii din ţările balcanice vin imediat indivizi originari din Maghreb (105 cazuri), Africa (63 cazuri) şi China (12 cazuri); alte naţionalităţi (39 cazuri).

Potrivit experţilor ONDRP, infractorii proveniţi din România sau Europa balcanică sunt puşi sub acuzare preponderent pentru infracţiuni de însuşire de bunuri (92,7% din cazuri). Din această categorie, bărbaţii de peste 18 ani au fost puşi sub acuzare în medie în 11 de astfel de infracţiuni, ceea ce face ca ponderea lor să fie mare în statisticile de recidivă multiplă (de mai multe ori pentru acelaşi delict) sau de diversificare (delicte succesive de natură diferită) în aglomerările pariziene.

Pentru cei de altă naţionalitate, ONDRP relevă că majoritatea infractorilor maghrebieni sunt bărbaţi (28% minori şi 73,3% majori) cu o medie de 8 infracţiuni săvârşite. Potrivit studiului, majoritatea delincvenţilor proveniţi din Maghreb sunt bărbaţi cu vârsta de peste 18 ani (65,1%),.

În ce-i priveşte pe africanii proveniţi din altă zonă decât Maghrebul, este vorba în general de indivizi acuzaţi de atingere adusă integrităţii fizice, altfel spus de acte de violenţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor