De ce vine primavara?

Nimic nu pare sa ne uimeasca mai mult in aceste zile framantate si nesigure, decat tenacitatea si perseverenta nesovaitoare de a duce pana la capat o idee buna, o actiune frumoasa, un plan salvator, traversand oceane de piedici si greutati. Iar in negativismul si scepticismul general credinta in reusita finala sa se pastreze intacta.

Uneori totul pare mai usor cand ai un sprijin de undeva, fie el si moral, precum un exemplu, un model.

La un astfel de exemplu as vrea sa ma refer acum, desi ar putea parea banal, ne fiind vorba de vreun act de curaj al cuiva sau de o fiinta umana.

Cate oare ar fi de invatat de la un ghiocel care, inflorit in zilele inselator de calde ale lui ianuarie, infrunta frigul, viscolul si gerul unei ierni care parca abia atunci incepe, pentru a ajunge calm si frumos pana in primavara?

Ce-i drept ne obisnuisem in ultimii ani sa vedem ghiocei infloriti in februarie, odata cu tot felul de schimbari climatice din lume.

Dar anul asta s-a intamplat altfel - i-am vazut in gradina, inflorind imediat dupa topirea zapezii, in acele frumoase zile de ianuarie - adica in plina iarna. Le-am admirat frumusetea si temeritatea, dar le-am deplans soarta, caci eram sigura ca vor ingheta in gerul ce va urma si nu vor mai putea vesti primavara, asa cum se cuvine, in martie.

Dar cat am putut sa ma insel. Au venit, bineinteles, gerurile grele din februarie, asa cum numai in Nordul Moldovei sunt, si i-am vazut, zile intregi tot mai transparenti de frig, tot mai inghetati, apoi acoperiti iar de zapada. A venit si martie, cu zile capricioase si i-am vazut din nou, ridicand capetele pe cand zapada nici nu era inca topita de tot. Au urmat alte dimineti si seri inghetate si mi-am zis ca de data asta e totusi prea mult, cum ar putea niste flori atat de plapande sa razbata prin tot frigul iernii si sa ajunga biruitoare pana in primavara de parca atunci ar fi inflorit prima data?

Daca frigul si asprimea necontenita a iernii te face sa crezi ca nu va fi nicicand altfel, de acum stiu: va veni si primavara. Cu verdele curat si albul impecabil, eroii primaverii par a surade: misiune indeplinita!

A trebuit sa se topeasca de tot zapada ca sa ma conving ca incercarile iernii nu i-au omorat si gerul nu le-a degerat albeata. La inceput, erau aplecati la pamant, un pic ciufuliti parca, apoi s-au ridicat si i-am vazut in toata splendoarea lor.

Acum, la mai bine de doua luni distanta de cand au inflorit prima oara, sunt mai frumosi pe zi ce trece. Cand ma gandesc la cate au patimit imi vine greu sa cred cum e posibil sa se pastreze atat de distinsi si discreti, calmi si atat de proaspeti.

Daca frigul si asprimea necontenita a iernii te face sa crezi ca nu va fi nicicand altfel, de acum stiu: va veni si primavara. Cu verdele curat si albul impecabil, eroii primaverii par a surade: “misiune indeplinita”, pe iarba inca uscata, in gradina inca letargica.

Asa trebuie sa fie, mi-am zis, toti acei care poarta cu ei un ideal, traiesc cu o menire: ne-atinsi de negativul din lume, ne-corupti de rautatea ei, de ne-oprit in binele pe care trebuie sa-l implineasca. De neinvins.