De ce ne recomandă Snowden să ţinem telefoanele mobile în frigider?

Edward J. Snowden, care a dezvăluit programele de spionaj în masă ale Agenţiei de Securitate Naţională din SUA (NSA), vroia să evite cu orice preţ să i se intercepteze convorbirile şi, pentru a evita ca autorităţile să-i asculte telefonul, Snowden le-a cerut avocaţilor care l-au consiliat juridic la Hong Kong să bage telefoanele mobile în frigider pentru 'a bloca orice tip de monitorizare', notează joi ziarul ABC.
(photos.com)
Epoch Times România
27.06.2013

Edward J. Snowden, care a dezvăluit programele de spionaj în masă ale Agenţiei de Securitate Naţională din SUA (NSA), vroia să evite cu orice preţ să i se intercepteze convorbirile şi, pentru a evita ca autorităţile să-i asculte telefonul, Snowden le-a cerut avocaţilor care l-au consiliat juridic la Hong Kong să bage telefoanele mobile în frigider pentru 'a bloca orice tip de monitorizare', notează joi ziarul ABC.

Motivul nu este nicidecum temperatura scăzută, ci aşa-numitul efect al 'cuştii lui Faraday', care face ca un câmp electromagnetic în interiorul unui conductor în echilibru să devină nul, anulând efectul câmpurilor externe.

Cuşca lui Faraday, de la fizicianul britanic cu acelaşi nume, este un spaţiu închis format dintr-o plasă conductoare metalică, cu orificii foarte mici, care reacţionează ca o oglinda, similară celei care intră în alcătuirea radiotelescoapelor. Un câmp electric din exteriorul cuştii lui Faraday produce o 'descărcare de suprafaţă', în partea exterioară, conductoare, iar în interiorul acesteia se formează un alt câmp, care îl compensează pe cel exterior.

Recent, un tribunal din Madrid a condamnat o femeie care fura din supermarketuri prin acest sistem înfăşurând produsele într-o folie de aluminiu, pentru a păcăli sistemele de alarmă.

'Ideea este de a bloca undele radio care se pot utiliza pentru a transmite datele vocii şi de a bloca sistemul audio', spune Adam Harvey, expert în securitate. Frigiderele, în general fabricat din straturi groase izolante, pot bloca orice tip de semnal şi, prin urmare, împiedica transmiterea datelor.

Snowden a ştiut că este spionat şi a încercat să-şi ia măsuri. Nu a optat pentru a închide telefonul având în vedere că multe dispozitive actuale au stadii intermediare, în care 'nu sunt nici complet aprinse nici complet închise', explică Seth Schoen, expert la Electronic Frontier Foundation, potrivit căruia nici măcar scoaterea bateriei nu este suficientă, pentru că 'unele dispozitive au surse adiţionale de energie în interior'.

Anul trecut a fost prezentată o jachetă specială denumită Escape Jacket, care are un buzunar care provoacă efectul 'cuştii lui Faraday' şi anulează semnalele radioelectrice ale mobilului.

Zilele acestea a devenit o modă evitarea ca telefoanele mobile să fie interceptate. Am intrat într-o nouă eră digitală, se arată într-un editorial publicat de ziarul El Pais, anunţată deja de dezvăluirile lui Julian Assange. Fondatorul Wikileaks a fost cel care a deschis această cutie a Pandorei a lumii transparente, în care hackeri grupaţi în organizaţii pun la dispoziţia cetăţenilor secrete oculte ale puterii politice sau economice.

Dar faptele l-au contrazis, iar acum Edward Snowden, prin dezvăluirile sale şi prin bătăile de cap pe care le dă urmăritorilor săi ne arată că ne aflăm, într-adevăr într-o eră a transparenţei, dar nu a statului în faţa cetăţeanului, ci a cetăţeanului în faţa statului, conchide El Pais.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor