De ce contează Egiptul
Anul 2011 va rămâne marcat în istorie ca Trezirea arabă, declanşată de oameni de toate vârstele şi categoriile sociale din Tunisia, Egipt, Yemen şi Libia, care au cerut drepturi legitime: "hrană, justiţie socială, demnitate şi libertate", precum şi lideri responsabili şi constituţii care garantează egalitatea de tratament pentru toţi şi interzic discriminarea pe baza de sex, religie sau răsă.
În termeni occidentali, oamenii au cerut guvernare într-o manieră cuprinzătoare, fără a favoriza un grup faţă de altul.
Fraţia Musulmană nu a reuşit să recunoască faptul că egiptenii nu vor mai trăi în sclavie, sub călcâiul vreunui lider care se pretinde a fi preşedintele tuturor în timp ce îşi favorizează propriul partid. Acest lucru a dus la sfârşitul domniei lui Mohamed Morsi.
Essam El-Errian, membru al Consiliului de conducere al Frăţiei Musulmane din Egipt, a scris într-un articol de ziar în anul 2011: "Scopul nostru este de a realiza reforma şi a asigura drepturi pentru toţi: nu doar pentru Frăţia Musulmană, nu doar pentru musulmani, ci pentru toţi egiptenii".
În ciuda acestor promisiuni, poporul egiptean au văzut puţină reformă şi înrăutăţirea condiţiilor economice, incluzând penurie de pâine, întreruperi de energie electrică, o lipsă a locurilor de muncă, creşteri de preţuri la produsele de bază, precum şi deteriorarea condiţiilor de securitate pe străzi. Islamizarea societăţii a început într-un mod fără precedent, cu decizii politice sub deghizare religioasă. Asta i-a înfuriat pe mulţi egipteni, mulţi fiind pioşi prin natura lor.
Promisiunile neonorate au condus la frustrare, concomitent cu negarea continuă a regimului cu privire la conducerea sa nedemocratică şi teocratică şi la demonstraţiile din 30 iunie, când s-au adunat zeci de milioane de oameni din toate provinciile Egiptului, cerând înlăturarea preşedintelui Morsi. Milioane de egipteni conduşi de un grup numit Tamarud, cuvântul arab pentru "rebeliune", au semnat petiţii prin care au cerut sfârşitul regimului.
În mod evident, democraţia nu se opreşte la urna de vot. Egiptenii au denunţat un regim autoritar care polariza şi administra prost ţara, cântând versuri celebre din Abu Qassem El-Shabi: "Când oamenii plâng după libertate şi viaţă, asuprirea trebuie să dispară şi cătuşele tiraniei să nu mai existe". Când armata egipteană a răspuns milioanelor de egipteni, a fost pentru a securiza ţara şi face posibilă o abordare cuprinzătoare care să poată garanta tranziţia puterii,crearea de reforme economice viabile, şi asigurarea legii şi ordinii.
Repercusiunile la nivel mondial
Ceea ce se întâmplă în Egipt nu îi priveşte doar pe egipteni. Contează foarte mult pentru Statele Unite, pentru Occident şi, pentru întreaga lume.
Egiptul a fost mult timp o ancoră de stabilitate în Orientul Mijlociu şi poate influenţa restul lumii musulmane. Egiptul a fost un partener în construirea păcii şi stabilităţii în regiune, angajându-se să facă pace cu Israelul, în conformitate cu Acordurile de la Camp David din 1978 şi jucând un rol în eliberarea Kuweitului în 1991. Nu e de mirare că preşedintele Barack Obama a ales în 2009 să susţină primul său discurs cu privire la lumea musulmană, la Universitatea din Cairo, în Egipt, mai degrabă decât în Turcia, când a subliniat că "de peste o mie de ani, Al-Azhar a fost ca un far călăuzitor al învăţării în lumea islamică, şi de peste un secol Universitatea din Cairo a fost sursa de avansare a Egiptului".
Preşedintele SUA a subliniat că "niciun sistem de guvernare nu poate şi nu ar trebui impus unei naţiuni de către alta, accentuând în acelaşi timp că: "America respectă dreptul tuturor vocilor paşnice ce respectă legea, de a se face auzite în lume, chiar dacă nu suntem de acord cu ele". Acest ultim punct dezvăluie politici pragmatice, care acordă atenţie problemelor naţionale strategice.
Egiptul este cea mai mare ţară din lumea arabă, şi modul în care evoluează din punct de vedere politic şi economic va avea un impact enorm asupra stabilităţii regionale, servind ca model pentru alte ţări din regiune. Prin urmare, în acest context, Statele Unite ale Americii au nevoie de un Egipt puternic care poate juca un rol central în regiune.
Egiptul controlează Canalul Suez, o mare rută de transport prin care trec în fiecare zi peste 4 milioane de barili de petrol. Evenimentele actuale din Egipt au determinat imediat ca preţurile petrolului din SUA să sară la peste 100 de USD pe baril. Orice nelinişte din Egipt va perturba aprovizionarea cu petrol, cu repercusiuni grave asupra comerţului mondial. Închiderea Canalului Suez şi a conductei SUMED, cu o capacitate de 2,3 milioane de barili pe zi, ar cauza perturbări economice grave pe pieţele petrolului.
Schimbarea jocului
Pentru Iran, prăbuşirea regimului Frăţiei Musulmane înseamnă disiparea viselor privind stabilirea de guverne islamice in stil iranian, şi consolidarea puterii sale regionale în Orientul Mijlociu în timp ce sprijină Hamas, care colabora cu Frăţia Musulmană din Egipt. Iranul a pierdut un canal important prin care trimitea arme regimului sirian prin tunelurile din Gaza, pe care armata din Egipt le închide în prezent.
Într-adevăr, cărţile din Orientul Mijlociu au fost reîmpărţite. Jocul de putere se schimbă, înclinând spre reconfigurarea Orientului Mijlociu.
Egiptul va stabili modelul, luând în considerare puterea poporului care doreşte lideri responsabili, care sunt transparenţi şi capabili să construiască un nou sistem, care poate redresa economia ţării, realiza o justiţie socială într-o societate pluralistă unde există reguli şi ordine şi democraţie instituţională durabilă, cu drepturile femeilor respectate, şi toţi cetăţenii trataţi în mod egal. În cele din urmă, ceea ce se întâmplă în Egipt rezonează în întreaga regiune. Aşteptările sunt mari în rândul oamenilor din regiune pentru un angajament mai constructiv cu Statele Unite şi Europa.
Într-adevăr, revolta populară egipteană din 30 iunie arată lumii că doar organizarea de alegeri nu poate garanta libertatea. Lecţiile din Egipt ar trebui puse la inimă de alte guverne alese în mod democratic, care s-ar putea simţi mulţumite de sine.
Ce sa întâmplat în Egipt nu este o lovitură de stat, este puterea poporului, musulmani şi creştini din Egipt, care tânjesc să trăiască împreună în pace şi armonie şi să aibă drepturi egale ca cetăţeni. Rebeliunile au aratat de asemenea importanţa unei guvernari responsabile şi competente, în susţinerea sprijinului popular. Foaia de parcurs actuală din Egipt, aprobată de revolte, demonstrează că Islamul este compatibil cu pluralismul şi democraţia seculară, arătând un model pe care lumea l-ar putea îmbrăţişa.
Ambasadorul Sallama Shaker este profesor invitat, specializat pe Orientul Mijlociu şi studii islamice la Yale Divinity School şi macmillan Center. Cu permisiunea yaleglobal Online. Copyright © 2013, Centrul Yale pentru Studiul Globalizării, Universitatea Yale.
