De ce a fost îngropată legea lustraţiei politice în România

Dezbaterea despre legea lustraţiei politice care a avut loc în cadrul conferinţei internaţionale ”Jurisdicţia constituţională după 20 de ani de la căderea cortinei comuniste”, organizată de CCR în colaborare cu Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională, a trecut în revistă demersul de a ”curăţa” viaţa publică de foşti activişti comunişti şi securişti, cum s-a născut legea lustraţiei greu şi târziu şi motivele pentru care a fost respinsă şi a eşuat.

Curtea Constituţională a găsit Legea lustraţiei neconstituţională, admiţând, astfel, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe motiv că aceasta instituie o sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală a categoriei profesionale a procurorilor. Mai mult legea ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legilor, dreptul unor persoane de a accede la funcţii publice şi prezumţia de nevinovăţie prevăzută în Constituţie.

Profesorul univ.dr. Mircea-Ştefan Minea, judecător al Curţii Constituţionale a României, a subliniat ca şi CEDO s-a pronunţat în acest caz, recunoscând însă dreptul fiecărui stat de a-şi reglementa cadrul legislativ în funcţie de contextul intern. ”Curtea Constituţională a arătat că legea lustraţiei aduce atingere statului de drept prin refuzarea dreptului de a fi ales pe baza unei vini colective. Mai mult inegibilitatea persoanelor respective se bazează pe fapte trecute, nu actuale. În plus, este încălcată prezumţia de nevinovăţie prevăzută în Constituţie şi se instituie o culpabilizare generală”, a explicat Minea. În opinia sa, legea făcea o discriminare între cetăţenii României privind accesul la funcţii publice pentru că ”dreptul de a fi ales şi numit în funcţii publice se bazează pe egalitate”.

Pe de altă parte, legea aduce atingere principiului neretroactivităţii potrivit căruia ea dispune doar pentru viitor, aplicându-se doar faptelor produse după intrarea ei în vigoare. Curtea a mai constatat că proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit trebuie stabilită în fiecare caz.

Minea a reamintit că Senatul a reexaminat legea lustraţiei în aprilie 2011 şi a respins-o, trimiţând proiectul apoi către Camera Deputaţilor care trebuia să se pronunţe ca şi cameră decizională. Camera Deputaţilor a adoptat-o în 2012 cu conţinut diferit. Apoi, Curtea sesizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declanşat controlul de constituţionalitate. CCR s-a limitat să constate viciul de constituţionalitate extrinsecă care ţine de procedura de adoptare a legii.

”Prin decizie anterioară a CCR a fost constatată neconstituţionalitatea legii în ansamblul său. Ori în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, Parlamentul trebuie să le pună în acord cu hotărârile CCR iar cele două Camere n-au respectat această cerinţă. Legea lustraţiei a fost declarată neconstituţională pentru vicii de procedură, dar nu a fost invalidat principiul lustraţiei şi nici dreptul legiuitorului de a reglementa acest domeniu”, explică judecătorul constituţional. Mai mult, tardivitatea legii a fost considerată relevantă de CCR pentru disproporţia scopului urmărit.

libertatea nu e gratuită, dar suferinţa are preţul său şi fără jertfă nu se poate face istorie demnă - Radu Ciuceanu.

La rândul său, Radu Ciuceanu, preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, fost deţinut politic, a vorbit despre Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ca despre ”o lege electorală, o lege a fumului”. În opinia sa, sumele acordate ca daune morale trebuie să fie o compensare pentru suferinţele îndurate de deţinuţii politici din regimul comunist. ”20.000 de oameni se dau foşti deţinuţi politici, dar autentici suntem sub 3.000. Ce a gândit CCR când ne-a refuzat legea respectivă? Fiul meu nu va putea niciodată să se substituie suferinţelor mele. Curtea a motivat că textul de lege este prea vag şi încalcă principiul previzibilităţii. Nu se putea face un plafon, cu pentru ce ai făcut puşcărie?”, a mai spus Ciuceanu. El a concluzionat că ”libertatea nu e gratuită, dar suferinţa are preţul său şi fără jertfă nu se poate face istorie demnă”.

Jan Zobec, judecător al Curţii Constituţionale din Slovenia, a vorbit despre lipsa unui cadru legislativ în materia lustraţiei în sistemul judiciar sloven. În opinia sa, independenţa justiţiei funcţionează doar dacă judecătorii au competenţă profesională şi probitate morală şi nu sunt selectaţi pe alte criterii cum ar fi loialitatea.

Julia Trappe, director al Fundaţiei germane pentru Cooperare Juridică Internaţională, a susţinut că Germania este un ”caz aparte unde o bună parte din confruntarea cu trecutul s-a terminat”. ”Dacă ne uităm la procese penale, mai mult de 75.000 de procese au fost iniţiate, considerăm că această problemă este încheiată, la fel ca şi retrocedarea de proprietăţi”. Trappe a mai arătat că fiecare proces de reconciliere cu trecutul rămâne naţional pentru că ţine de un context cultural şi istoric specific.

Judecătorul CCR Tudorel Toader a concluzionat că ”în comunism cea mai mare nedreptate dincolo de confiscarea bunurilor a constat în încălcarea demnităţii persoanei, dar repararea tuturor nedreptăţilor regimului comunist este imposibilă”.