Daniel Morar a explicat de ce nu se află în stare de incompatibiitate

După ce a fost criticat recent de premierul Ponta pentru că nu-şi dă demisia din actuala funcţie, primul adjunct al procurorului general al României, Daniel Morar, a explicat joi de ce nu se află în stare de incompatibilitate, precizând că în 8 iunie se termină mandatul său de procuror şi după 9 iunie începe cel de judecător la Curtea Constituţională.
Daniel Morar, fost procuror general la DNA (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
28.03.2013

După ce a fost criticat recent de premierul Ponta pentru că nu-şi dă demisia din actuala funcţie, primul adjunct al procurorului general al României, Daniel Morar, a explicat joi de ce nu se află în stare de incompatibilitate, precizând că în 8 iunie se termină mandatul său de procuror şi după 9 iunie începe cel de judecător la Curtea Constituţională.

”Problema este foarte clară. Până la data de 8 iunie sunt procuror, după 9 iunie sunt judecător al Curţii Constituţionale. Se confundă data decretului de numire cu data numirii efective. Legea spune că devii incompatibil cu orice altă funcţie în momentul numirii ca judecător. Momentul numirii este 9 iunie. Clar”, a precizat Daniel Morar la ieşirea de la CSM.

Morar a fost întrebat apoi de un jurnalist dacă este pregătit pentru a prelua această funcţie. ”O să vedeţi că sunt pregătit", a răspuns primul adjunct al procurorului general.

Morar a mai precizat că plecarea sa de la Parchetul General ”va fi în momentul în care începe mandatul la Curte, problema rezolvată legal, printr-o decizie a CSM-ului”, precizând că printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii se va stabili care va fi situaţia sa, odată cu începerea mandatului de judecător la CCR.

Tot joi, preşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a explicat că primul adjunct al procurorului general al Parchetului ICCJ, Daniel Morar, nu se află în stare de incompatibilitate, întrucât mandatul său la Curtea Constituţională va începe abia după depunerea jurământului, la data de 8 iunie.

Victor Ponta: Toţi cei trei numiţi la CCR ar trebui să demisioneze din actualele funcţii

Corect ar fi ca toţi cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională (CC) să-şi depună cât mai curând demisia, pentru a demonstra că sunt deasupra tuturor intereselor politice, neputând fi şi judecători, şi arbitri în acelaşi timp, a precizat miercuri premierul Victor Ponta.

La începutul şedinţei de guvern de miercuri, premierul i-a mulţumit Monei Pivniceru pentru activitatea ca ministru al Justiţiei, amintind că după şedinţă ea va demisiona din această funcţie, pentru a elimina orice suspiciune de incompatibilitate cu viitoarea funcţie de judecător la Curtea Constituţională.

Victor Ponta a mai afirmat apoi că demisionează şi adjunctul Avocatului Poporului, Valer Dorneanu, fiind numit judecător la Curte şi că i se pare corect ca toţi cei nominalizaţi la o astfel de poziţie să renunţe la funcţiile actuale.

"Apreciez faptul că şi doamna ministru Pivniceru, şi domnul Dorneanu, de altfel, înţeleg importanţa funcţiei pe care urmează să o ocupe şi atunci renunţă chiar acum la funcţia de ministru, la funcţia de adjunct al Avocatului Poporului. Cred că toţi cei numiţi ar trebui să înţeleagă că nu pot să fie şi judecători, şi arbitri în acelaşi timp. Mi se pare extrem de corect faptul că toţi cei trei numiţi ar trebui ca de astăzi, de mâine să intre, practic, în haina unui judecător care este deasupra tuturor intereselor politice şi deasupra tuturor problemelor de zi cu zi", a declarat Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor