Daniel Constantin, reales preşedinte al Partidului Conservator

Daniel Constantin a fost reales preşedinte al Partidului Conservator în cadrul Congresului Extraordinar al partidului în cadrul unei competiţii în care a fost singurul candidat.
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.04.2014

Daniel Constantin a fost reales preşedinte al Partidului Conservator în cadrul Congresului Extraordinar al partidului în cadrul unei competiţii în care a fost singurul candidat.

„Mulţumesc membrilor partidului pentru încrederea acordată şi vreau să vă transmit că sunt onorat şi mândru să reprezint partidul pentru încă patru ani ca preşedinte”, a declarat Daniel Constantin după aflarea rezultatului votului.

Sub sloganul "Implică-te! Schimbarea începe acum!", Daniel Constantin a fost reales preşedintele Partidului Conservator cu un număr de 2.695 de voturi pentru din cele 2.740 de voturi exprimate.

În cadrul Congresului au fost votate cele patru funcţii din structura de conducere a partidului: pentru funcţia de preşedinte - Daniel Constantin, liderul actual, pentru funcţia de secretar general - deputatul Damian Florea, pentru funcţia de preşedinte executiv - Vasile Nistor, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte - Cristian Popescu Piedone.

La congres au participat preşedintele PSD, Victor Ponta, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor