Dan Şova audiat în calitate de suspect la DNA
alte articole
Dan Şova, fost ministru al Transporturilor şi actual şef de campanie electorală a lui Victor Ponta a fost convocat miercuri la audieri la DNA.
Ancheta vizează, conform presei, contractele pe care fosta casă de avocatură a lui Şova le-a avut cu societăţile energetice Rovinari şi Turceni.
Potrivit Hotnews, la ieşirea din DNA, Dan Şova a anunţat că are calitatea de suspect în acest dosar, fiind bănuit de complicitate la abuz în serviciu şi că Victor Ponta nu este implicat în dosar.
Investigaţia contractelor lui Şova cu Turceni şi Rovinari s-ar putea dovedi însă cu "bătaie lungă." Un raport al Inspecţiei Judiciare din ianuarie 2014 arată că Victor Ponta este cercetat în două dosare 122/P/2012 şi 132/P/2012 privind complexele Rovinari şi Turceni.
Reamintim că fostul ministru al Justiţie, Monica Macovei, a tras încă din 2009 semnale de alarmă în legătură cu contractele făcute de Şova cu complexele Turceni şi Rovinari, precum şi cu mărirea valorii acestora după ce Ponta i-a devenit partener. Potrivit Monicăi Macovei, afacerile avocatului Şova cu statul au prosperat în Gorj exact în perioada în care deputatul şi avocatul Ponta era “senior partener” la casa lui de avocatură.
Fostul ministru al justiţiei precizează, bazat pe documente, că valoarea contractelor lui Şova cu Rovinari şi Turceni a crescut spectaculos prin semnarea unor acte adiţionale, după ce Ponta a devenit partener senior pe 30 august 2007.
Tot în 2007, consilierul juridic al complexului energetic Rovinari recunoştea, de altfel, potrivit România Liberă că valoarea contractului este foarte mare şi că firma Şova a încercat să deconteze abuziv peste un miliard de lei vechi, reprezentând încărcarea cu ore de studiu la bibliotecă şi a Codului Penal. Înţelegerea lui Şova cu Rovinariul a fost parafată de fostul director al complexului energetic, Laurenţiu Ciurel, cercetat de DNA pentru sponsorizarea campaniei electorale a PSD, PDL şi PNL din banii societăţii de stat.
Doi ani mai târziu, în presă au apărut informaţii conform cărora Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar fi efectuat un control în urma căruia ar fi constatat că Şova&Asociatii" ar fi obţinut ilegal peste 1,1 milioane de euro de la complexele energetice Rovinari şi Turceni, din zona de influenţă a lui Victor Ponta.
Potrivit Hotnews, imediat după izbucnirea scandalului, Dan Şova a respins acuzaţiile ANAF cu privire la ilegalităţile existente în contractele pe care firma sa de avocatură le-a avut cu complexele energetice de la Rovinari şi Turceni, calificându-le "total false şi nişte minciuni."
Dan Şova este ministrul care "a pierdut" contactul cu Bechtelul, contract în a cărui negociere a fost implicată firma de avocatură a mamei vitrege a lui Dan Şova.