Dan Grigore despre expoziţia The Human Body: „Suntem fascinaţi de cum să ne degradăm mai repede, şi de cum să ne privăm de sensibilitate, de emoţie, de pudoare”

Într-o epocă în care desacralizarea pare să nu mai impieteze atât de mult prin indecenţa sa, într-un timp în care post-modernitatea esteticii urâtului e mai mult decât o tendinţă şi devine mod de viaţă, în aceste vremuri în care graniţele dintre bine şi rău, urât şi frumos, sacru şi profan şi-au pierdut delimitările, ne întrebăm firesc – unde încep şi unde se termină aceste valori, în întâlnirea cu contrariile lor?

Cum se reflectă pierderea aceasta a sensibilităţii şi a sacralităţii în numele unor aşa-zise cauze utilitare aflăm cel mai bine de la un artist.

Astfel, am avut onoarea să-l avem ca invitat pe cunoscutul pianist Dan Grigore, unul dintre cei mai mari artişti români clasici, care a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări legate de prezenţa în ţară a controversatei expoziţii The Human Body, de la Muzeul Antipa.

Î: Ce părere aveţi despre expunerea la muzeul Antipa a cadavrelor neidentificate provenite din China?

R: Eu cred că trebuie să existe o graniţă între libertatea de a cunoaşte, de a cerceta, de a căuta noi tărâmuri, noi frontiere ale cunoaşterii şi celălalt taler al balanţei care este păstrarea demnităţii umane, păstrarea misterului corpului uman, în acelaşi timp păstrarea sacralităţii fiinţei umane în tot ce semnifică acest lucru în profunzimea lui pentru că vedem cu ochii noştri, în zilele noastre, cât de puţină semnificaţie, cât de puţină importanţă a ajuns să poarte fiinţa umană în lume. Oameni mor pe capete zilnic, în fiecare secundă, în proporţii îngrozitoare, oameni suferă, sunt trataţi absolut monstruos în multe colţuri ale lumii fără niciun pic de consideraţie pentru ceea ce trebuie să fie de fapt fiinţa umană. Faptul că în ultima perioadă de timp, să zicem de mai bine de o sută şi ceva de ani, sacrul s-a retras treptat din profan, se vede cu ochiul liber în tot ceea ce trăim în ziua de astăzi, nu numai în România. Este un efect global al scăderii sfinţeniei corpului uman, a fiinţei umane, pentru că corpul este un purtător de fiinţă, corpul este cum spunea un apostol,”este fratele meu întru fiinţă” şi toată această decădere a importanţei omului în lume este un semnal că mergem către o disoluţie a civilizaţiei în sensul ei profund, a culturii, a menirii omului pe Pământ. Eminescu spunea la un moment dat că omul este o întrebare pe care şi-o pune universul în sensul sacralităţii lui. Această frontieră între libertatea de cunoaştere şi expunerea publică a unor - dacă este aşa cum spuneţi dumneavoastră - a rezultatelor unor torturi de fiinţe umane, mi se pare un semnal extraordinar de îngrijorător. Şi, dacă această expoziţie a fost tratată cu superficialitate în ţara noastră, faţă de alte ţări civilizate din Europa, cred că trebuie luate urgent măsuri ca lucrul acesta să fie repus în normalitatea unor civilizaţii demne de Europa zilelor noastre.

Î: Intrarea copiilor sub 7 ani este gratuită. Sunt publicaţii, sunt oameni de presă care declară că este un spectacol macabru, cu 200 de cadavre expuse în diferite forme. Aţi dori să comentaţi?

R: Părerea mea este că macabrul şi obscenul vând foarte bine. Deci macabrul şi obscenul sunt prezente în permanenţă pe micile ecrane în casele oamenilor, fără posibilitatea majorităţii acestor oameni de a-şi proteja copiii în primul rând. Şi nu e vorba numai de copii aici, este vorba şi de protejarea sensibilităţii omeneşti în ansamblul ei. A tot bombarda omul cu macabrul, cu atrocităţi şi obscenităţi transformă omul într-un zombie, într-o fiinţă din care nu rămâne decât carcasa şi atunci sigur că acest cerc vicios se închide şi putem să ne ducem şi să ne perindăm prin faţa rămăşiţelor unor semeni de-ai noştri fără niciun fel de sensibilitate şi fără niciun fel de învăţăminte vis-a-vis de tragedia pe care ei au trăit-o şi pe care noi o trăim prin degradarea noastră la privirea acestor rezultate ale atrocităţilor pe care ei le-au suferit. Deci în primul rând macabrul şi obscenul de pe micul ecran traumatizează, iar prezenţa acestei expoziţii nu face decât să confirme că există un fel de atracţie morbidă către propria noastră degradare. Suntem fascinaţi de cum să ne degradăm mai repede, cum să ne privăm de sensibilitate şi cum să ne despuiem de elementarele calităţi de emoţie, de emotivitate şi de pudoare pe care omul trebuie să le aibă.

Se spune că concepţiile estetice descind din conceptul de gust. Nu e de mirare atunci că, gustul pervertit al publicului post-modern acceptă macabrul ca formă a ştiinţei, sau şi mai rău, ca formă a artei. La această expoziţie, au fost desigur şi artişti care au încercat să vadă totul sub aspect artistic. Dar rămâne întrebarea: unde se termină arta şi unde începe macabrul, rezultat din degradarea valorilor de care amintea Dan Grigore?

Credem că marii artişti (iar Dan Grigore este unul dintre ei), au puterea şi misiunea de a educa gustul estetic al oamenilor şi al generaţiilor.