D’ale comunismului: foamete crunta, cultul personalitatii, dictatori impaiati si bombe nucleare

Andrei Ginescu
01.12.2008

Kim Jong Il ar putea fi bolnav sau mort

De pe la inceputul anului, in mass media internationala au aparut o multime de speculatii privitoare la starea sanatatii "preaiubitului conducator” de la Phenian, dictatorul comunist Kim Jong II.

Zvonurile au inceput in aprilie, cotidianul japonez "Mainichi” afirmand ca dictatorul si-a pierdut de mai multe ori cunostinta la birou, fiind incapabil sa ia decizii in problemele vitale ale tarii.

Sanatatea liderilor este unul dintre cele mai bine pastrate secrete ale regimurilor comuniste, iar Coreea de Nord nu face exceptie. Stirile publicate de "Mainichi” veneau de la Reuters, care cita "surse de incredere chineze”. Deoarece toate puteau fi doar speculatii sau zvonuri raspandite de chinezi pentru testarea reactiei internationale, presa nu le-a acordat o prea mare atentie.

Dar serviciile secrete au inceput sa ia lucrurile in serios cand, la inceputul lunii septembrie, "cel mai intelept dintre coreeni” a lipsit de la o parada militara care aniversa fondarea regimului comunist coreean.

Politrucii nord coreeni au infirmat zvonurile cu mare patos, cu toate acestea n-au putut sa-l scoata pe Kim Jong II la vedere.

Fotografii false

Reactia regimului comunist este suspecta si oarecum ridicola. Ca in mai toate cazurile de boala ale dictatorilor (Fidel Castro fiind probabil cel mai recent), comunistii nu pot face mare lucru, in cazul in care nu exista dubluri. Sa ridice liderii bolnavi din pat nu pot, iar daca pastreaza tacerea iarasi nu prea merge.

In cazul Coreei de Nord, presa comunista a incercat inutil, timid, sa afirme ca dictatorul Kim Jong II a fost in septembrie la un meci de fotbal. Dar presa internationala a inghitit cu greu galusca: este improbabil ca un dictator sa nu asiste la parada militara, in schimb sa se duca la un meci de fotbal! Poate ar merge in America de Sud, dar nu in Coreea.

Vazand ca gogoasa cu fotbalul nu a tinut, pe la jumatatea lunii octombrie, postul de televiziune nord coreean a aratat fotografii in care Kim aparea vesel si ferice, in inspectie la o unitate militara de femei. Insa televiziunea coreeana nu a putut difuza imagini cu Kim in miscare.

Fotografiile au produs insa valuri atunci cand expertii sud coreeni au descoperit ca fusesera realizate inaintea lunii august, cand se banuieste ca a cazut la pat Odiosul lor.

Foametea bantuie "paradisul” comunist

Daca starea sanatatii "preaiubitului conducator” coreean este neclara, nu este nicio indoiala ca nord coreenii sunt unii dintre cei mai infometati oameni din lume.

Conform unui raport al ONU publicat joi, Coreea de Nord se confrunta cu cea mai mare criza alimentara din ultimii zece ani, in acest an fiind prognozate lipsuri si mai mari.

Raportul mai vorbeste si despre o crestere a cazurilor de copii bolnavi de diaree, probabil datorata sistemului imunitar slabit din cauza lipsei unei alimentatii adecvate.

Milioane de oameni din tara sufera de "lipsuri severe”, care n-au mai fost intalnite de la inceputul anilor ‘90, afirma raportul. Anul acesta este estimata o gaura de aproximativ jumatate de milion de tone de alimente.

In timp ce armata si elitele guvernamentale nu sufera de privatiuni (cam ca pe vremea Dictaturii), peste 75% din familii si-au redus consumul de alimente la jumatate, mancand cel mult doua mese pe zi.

"Din nefericire, desi recolta de anul acesta a fost mai buna, in 2006 si 2007 au avut loc inundatii” a afirmat autorul raportului la o conferinta. "In ultimul an am primit informatii extrem de ingrijoratoare despre lipsuri alimentare cronice de care sufera populatia”.

Autorului raportului, functionar ONU, nu i-a fost permisa intrarea in Coreea de Nord.

Izolare totala: Coreea de nord interzice celularele

Mai nou Phenianul a impus restrictii asupra folosirii telefoanelor mobile, pentru a preveni transmiterea vestilor despre criza alimentara.

Acelasi raport al ONU afirma ca regimul si-a amenintat cetatenii cu executii publice si a limitat folosirea celularelor pentru a descuraja raspandirea de informatii despre starea precara a economiei nord coreene.

Vitit Muntarbhorn, autorul raportului ONU, a afirmat ca prigoana impotriva celularelor si a apelurilor telefonice de lunga distanta nu este singura masura in domeniu: mai nou, regimul comunist a confiscat celularele celor care intra in tara.

Asemenea regimuri aberante nu pot functiona fara izolare informationala. In China de exemplu, regimul a creat o "politie a Internetului”, formata din zeci de mii de angajati, ocupati cu monitorizarea accesului la internet.

Coreea de Nord a creat recent un serviciu telefonic ce nu permite accesarea numerelor din afara tarii, si nici apeluri din strainatate.

Aceste restrictii au aparut la numai cateva zile dupa ce World Food Program al ONU anunta ca in octombrie, 2,7 milioane de oameni vor ramane fara mancare pe coasta de vest a Coreei.

De ce or fi toti la fel?

Liderii comunisti par toti facuti dupa acelasi tipic. In 1986, dupa accidentul nuclear de la Cernobil, Ceausescu refuza ajutorul alimentar occidental preferand sa condamne romanii la cancer prin consumul de lapte partial contaminat radioactiv. Presupunand ca rationa in vreun fel, o facea poate din motive ideologice — "nu avem nevoie de lapte de la nimeni, etc”.

Kim pare facut de aceeasi mama. Insensibil la caznele pe care le sufera populatia de care ar trebui sa fie responsabil, a refuzat mai multi ani ajutorul alimentar din afara — care in treacat fie spus era oferit in majoritatea cazurilor nu de tovarasii de ideologie — Rusia si China — si tocmai de "dusmanii de clasa” — putredul Occident.

Dupa ce oprise ajutoarele de alimente prin 2005, numai dupa indelungi negocieri si tergiversari a acceptat Kim (grasut de altfel) ajutorul vestului (pe la sfarsitul lui 2006). Programul World Food care incerca initial sa hraneasca 1,9 milioane de nord coreeni, a fost extins imediat, ajungand in prezent sa asigure hrana unui numar de 6,5 milioane de nord-coreeni.

Comunistii afirma mereu ca au grija de popoarele pe care le conduc, dar, cumva, nu reusesc niciodata sa o demonstreze. Nu numai Ceausescu si Kim si-au lasat supusii infometati - poporul, sovieticii au facut acelasi lucru cu poporul rus — si chiar ceva mai rau cu ucrainienii in 1920.

Probabil cel mai sinistru exemplu este cel al Revolutiei Culturale din China, care se estimeaza ca a omorat in jur de 45 de milioane, multi murind de foame, impingand oameni la acte de canibalism.

In schimb bombe nucleare avem fara probleme

Cu toate ca regimul comunist nu le poate oferi mancare coreenilor, bombe — inclusiv nucleare — ne ofera fara probleme tuturor.

In ciuda zacamintelor minerale pe care le are, economia nord coreeana este complet falimentara. Cu toate acestea Coreea de Nord este o putere nucleara — lucru care ilustreaza cat de aberant poate deveni in timp un regim paranoic, haituit de frica Occidentului.

Povestea programului nuclear nord coreean este interesanta pentru ca arata lipsa de incredere care domnea intre statele comuniste. Initial Coreea de Nord a cerut ajutorul Uniunii Sovietice pentru a-si construi Bomba imediat dupa fondare, acum 60 de ani. Oficialii nord coreeni i-au marturisit lui Aleksei Kosigin, prim ministru al URSS la vremea respectiva, ca nu au incredere in promisiunile Moscovei. Mai ales dupa criza rachetelor din Cuba, Kremlinul era acuzat de tradare a idealurilor comuniste.

Rusia insa a tergiversat cat a putut ajutorul militar. Recent, materiale desecretizate ale STASI afirma ca atat sovieticii, cat si Germania de Est si Ungaria erau impotriva inarmarii nucleare a Coreei de Nord, fiind ingrijorate ca Phenianul va transpira secretele nucleare catre fratele mai mare.

Colapsul regimului nord corean ingrijoreaza Occidentul

Dr. Bruce Bennet, analist militar de renume si membru al organizatiei RAND, a avertizat Coreea de Sud asupra unei eventuale invazii chineze in Coreea de Nord si posibile atacuri impotriva Coreei de Sud, in cazul in care regimul presedintelui Kim Jong II se va prabusi dupa moartea acestuia.

Bennet sustine ca daca regimul comunist de la Beijing se decide sa intervina dupa colapsul Coreei de Nord, Armata "de Eliberare” chineza va ajunge acolo inaintea celei coreene, iar daca vor izbucni lupte, este foarte probabil ca ele sa fie castigate de armata chineza care va invada pentru a controla zona, foarte sensibila din punct de vedere militar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor