Curtea de Apel admite iniţiativa socialiştilor privind demiterea lui Chirtoacă prin referendum
alte articole
În cadrul şedinţei de judecată de joi, 27 aprilie, Curtea de Apel Chişinău a admis cererea socialiştilor privind înregistrarea grupului de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea organizării şi desfăşurării referendumului de demitere a primarului general, Dorin Chirtoacă.
„Se admite cererea grupului de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor de organizare a referendumului local de revocare din funcţie a primarului general Dorin Chirtoacă. De asemenea se înregistrează grupul de iniţiativă în număr de 460 de persoane, conform listei anexate. Întrebarea la referendum va fi: Susţineţi revocarea din funcţie a primarului general Dorin Chirtoacă?”, a comunicat judecătorul Curţii de Apel.
Potrivit unimedia.md, socialiştii au la dispoziţie 60 de zile pentru a colecta semnăturile necesare. Socialiştii nu sunt la prima încercare de demitere a lui Dorin Chirtoacă. Aceştia au mai avut două tentative anterioare, una înaintea alegerilor parlamentare din 2014 şi alta înaintea alegerilor prezidenţialele din 2016, însă instanţa de judecată a respins aceste iniţiative ale socialiştilor din Consiliul Municipal Chişinău.
Liderul socialiştilor în CMC, Ion Ceban a scris pe contul său de Facebook: „suntem puţin surprinşi, pozitiv surprinşi, de decizia Curţii de Apel, care ne permite să începem campania pentru referendum. (...) În cel mai scurt timp vom începe campania de colectare a semnăturilor pentru referendumul de demitere a primarului Dorin Chirtoacă. (...) Eu sunt convins că Dorin Chirtoacă va fi demis prin referendum. Asta dacă între timp nu va fi şi el arestat de CNA, pentru că există o mie de motive ca CNA să-i treacă pragul”.
Amintim că Judecătoria Buiucani a respins la 3 aprilie, înregistrarea grupului de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor de organizare a unui referendum local privind revocarea din funcţie a primarului general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Dacă atunci unii experţi afirmau că Dorin Chirtoacă ar fi fost din nou „salvat” de instanţa de judecată, acum Curtea de Apel a decis să schimbe macazul, anulând hotărârea primei instanţe.
Analistul politic, Vlad Ţurcanu a punctat anterior că „nu trebuie să avem nicio îndoială că la un moment dat primarului general i se va înmâna nota de plată, întrucât într-un deceniu s-au înmulţit nu doar inacţiunile în municipiu, dar şi infracţiunile, dovadă fiind acele procese în care au fost inculpaţi oficiali de prim rang ai primăriei, inclusiv un viceprimar”.