Cum să-i facem pe copii să mănânce fructe şi legume? De la jocuri la gătit, iată câteva idei

Mai devreme sau mai târziu, majoritatea părinţilor se confruntă cu momentul mult temut în care copiii lor nu vor să încerce roşiile, castraveţii, refuză mazărea şi refuză să mănânce chiar şi căpşuni. Şi teama se transformă în îngrijorare că aceştia nu mănâncă suficiente fructe şi legume, încearcă tot felul de metode şi strategii, uneori contraproductive. Pentru a ajuta mamele şi taţii îngrijoraţi, un grup de psihologi comportamentali de la universităţile Loughborough şi Aston din Marea Britanie au creat Ghidul de alimentaţie pentru copii (Child feeding guide), un site care analizează şi monitorizează obiceiurile alimentare ale copiilor şi oferă sfaturi practice despre cum să îi facă să mănânce fructe şi legume fără să facă scandal la masă.
Festinuri de fructe pentru petrecerile copiilor
Folosiţi timpul de joacă sau micile petreceri între copiii pentru a-i obişnui cu fructele şi legumele. Perele, căpşunile, portocalele sau ananasul pot deveni subiectul unor desene de colorat de decupat sau al unor "sculpturi" realizate cu acestea.
Iată câteva exemple:


Cultivarea fructelor şi legumelor acasă cu copiii poate contribui, de asemenea, la reducerea neîncrederii acestora. Nu trebuie să ai o grădină pentru a rezerva un spaţiu pentru a cultiva salată şi roşii, există fructe şi legume care pot fi cultivate acasă, într-un ghiveci pe balcon sau pe pervazul ferestrei. În mod ideal, activitatea ar trebui transformată într-un proiect pe care copiii să îl poată realiza singuri, de la plantare până la recoltare.
Gătitul cu copiii este foarte important. O strategie pentru a-i obişnui cu o alimentaţie mai sănătoasă este implicarea copiilor în pregătirea meselor, astfel încât să se obişnuiască să vadă, să atingă şi să miroasă alimentele în diferite stări: crude şi gătite, întregi, tăiate şi amestecate.


Şi nu uitaţi că mândria de a fi contribuit la prepararea unui fel de mâncare îi poate încuraja să o guste chiar şi atunci când este făcută cu alimente pe care le detestă.

De asemenea, este o idee bună să le oferiţi copiilor acelaşi aliment gătit în moduri diferite. Poate se va dovedi că copilului nu-i plăceau morcovii, doar că nu-i plăceau fierţi.