Cum fac faţă italienii la criza economică şi presiunea fiscală (presa italiană)
Criza economică din Italia, imobilitatea politicii italiene şi problemele pe care trebuie să le înfrunte întreprinderile şi cetăţenii, supuşi la o presiune fiscală fără precedent, se află miercuri în atenţia publicaţiilor din Peninsulă.
Cotidianul La Repubblica de la Roma informează că Giorgio Meletti, preşedintele Confederaţiei artizanilor italieni (Confartigianato), a ţinut un discurs marţi la Roma, cu ocazia adunării anuale a Confederaţiei, şi a lansat un nou semnal de alarmă asupra gravei crize economice cu care se confruntă oamenii muncii din Italia. El a declarat că 'fiscul este principalul duşman' al artizanilor italieni, care au ajuns să plătească impozite 'într-un procent de 68,3% din câştigurile lor (în Elveţia acest procent fiind de numai 30,2%), în timp ce în întreaga ţară s-au pierdut 1.200 de locuri de muncă pe zi, începând din luna iulie a anului trecut, inclusiv din cauza noilor norme care reglementează piaţa muncii din Italia, în urma reformei pieţei muncii realizată în 2012 de guvernul tehnocrat condus de Mario Monti'.
Politica va trebui să înceteze cu promisiunile şi să înceapă să ia măsuri concrete, 'deoarece întreprinderile din Italia nu mai suportă o presiune fiscală care în 2013 va atinge 44,6% din Produsul Intern Brut (PIB), adică un plus 2,4% faţă de media din ţările care fac parte din zona euro', a mai atras atenţia preşedintele Confartigianato, declaraţie subliniată de principalul cotidian roman.
Publicaţia Corriere della Sera din Milano relevă că întreprinderile italiene plătesc impozite cu 38 de miliarde de euro în plus faţă de ceilalţi parteneri europeni, adică 639 de euro în plus pe cap de locuitor. Întregul sistem productiv din Italia a pierdut în ultimele 12 luni 60.000 de întreprinderi (care au declarat faliment) şi a pierdut în ultimele 18 luni credite bancare în valoare de peste 65 de miliarde de euro, observă publicaţia amintită.
De asemenea, mai scrie principalul cotidian milanez, rata şomajului în rândul tinerilor italieni cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a crescut în ultimul an cu 8%, ajungând la un procent record de peste 38%, iar Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 3,4%.
În acest mod, Italia nu va putea depăşi în curând criza economică, iar guvernul de mare coaliţie între stânga şi dreapta condus de Enrico Letta (moderat de centru-stânga, secretar adjunct al Partidului Democrat) 'va trebui să ia măsuri urgente şi concrete în vederea relansării economiei ţării, fără a mai pierde alt timp preţios', potrivit publicaţiei menţionate.
'Tax Freedom Day!', scriu site-ul de ştiri TgCom24 - Mediaset şi cotidianul Il Messaggero de la Roma, care precizează că pe data de 12 iunie italienii 'sărbătoresc Tax Freedom Day', prima zi a anului 2013 în care, după 162 de zile, 'contribuabilii italieni încep să câştige ceva din munca lor şi încetează să mai lucreze numai pentru a plăti taxe şi impozite'.
Potrivit unui raport difuzat marţi de centrul de studii al sindicatului Cgia din Mestre-Veneţia, preluat de publicaţia de stânga Il Fatto Quotidiano de la Roma, presiunea fiscală a ajuns la un nivel record în Italia, de 44,4%, lucru care i-a constrâns pe italieni să 'mute' această 'zi fericită, Tax Freedom Day' la data de 12 iunie, după ce 'Tax Freedom Day' fusese sărbătorită în 2012 pe 10 iunie, 'în timp ce în 2004 era fixată la data de 28 mai'.
Preşedintele centrului de studii al sindicatului Cgia din Mestre-Veneţia, Giuseppe Bortolussi, a declarat marţi că, în 2013, în medie, 'fiecare italian va plăti circa 11.800 de euro de impozite, taxe şi contribuţii'. Şi în aceste calcule, a subliniat Bortolussi, 'sunt incluşi toţi cetăţenii, inclusiv copiii', semnalează publicaţia amintită.
Il Fatto Quotidiano mai explică faptul că, din păcate, din cauza evaziunii fiscale din ţară, 'pentru italienii cinstiţi, care plătesc toate taxele, situaţia este şi mai gravă, în acest caz presiunea fiscală reală ajungând la 53,8%'. Pentru aceşti cetăţeni oneşti, 'Tax Freedom Day' soseşte abia pe data de 16 iulie, conchide publicaţia menţionată.