Cum a pierdut România ocazia să obţină 3 miliarde de euro

Ţara noastră ar fi putut obţine 3 miliarde de euro din comercializarea surplusului de certificate de emisii de dioxid de carbon, însă a ratat această ocazie.
(photos.com)
Andrei Pricopie
04.12.2015

Pentru că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) nu a gestionat coerent acest capitol, României i-a fost suspendat dreptul comercializării internaţionale a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră pe o perioadă nedeterminată, se arată într-un raport al Curţii de Conturi elaborat în urma unui control realizat în trimestrul întâi din 2012, citat de Agerpres.

În documentul citat se arată că ţara noastră s-a angajat, în cadrul protocolului de la Kyoto, ca, pentru perioada 2008-2012, cantitatea de dioxid de carbon emisă anual de operatorii economici poluatori să fie mai redusă cu 8% faţă de 1990, fapt pentru care i-au fost alocate 1.279.835.099 certificate de gaze cu efect de seră. Acestea reprezintă dreptul României de a emite, în perioada 2008-2012, o cantitate de 1.279.835.099 tone de dioxid de carbon.

La data controlului, România deţinea un surplus de certificate de 515.080.892 tone de dioxid de carbon. La un preţ estimat de 6 euro pe tonă, rezultă că valoarea surplusului de certificate se ridica la 3,09 miliarde de euro.

„La data de 27.08.2011, potrivit Deciziei finale a Comitetului de conformare al Protocolului de la Kyoto (...), României i-a fost suspendat, pe o perioadă nedeterminată, dreptul comercializării internaţionale a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, datorită lipsei valorilor unor parametri cu reprezentativitate naţională, fapt ce a condus la imposibilitatea estimării nivelelor de emisie specifice activităţilor Sectoarelor INEGES (Energie, Procese Industriale, Agricultură, Folosinţa terenurilor, Schimbarea folosinţei terenurilor şi silvicultură — LULUCF şi Deşeuri), prin aplicarea unor metode de calcul specifice nivelelor superioare de abordare în cazul categoriilor importante.

Urmare a suspendării eligibilităţii României de la tranzacţionarea internaţională a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, ţara noastră a pierdut anumite oportunităţi de moment oferite de piaţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (interesul Japoniei, Spaniei şi Germaniei pentru achiziţionarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră)”, se precizează în raportul respectiv.

Curtea de Conturi a indicat că, în urma controlului realizat la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, s-a constatat că nu au fost luate toate măsurile în vederea asigurării şi organizării corespunzătoare a resurselor materiale, financiare şi umane necesare pentru realizarea inventarului naţional, inclusiv cu privire la colectarea datelor pentru estimarea nivelului emisiilor. În plus, nu au fost contractate servicii de consultanţă, studii şi analize în acest sens, deşi ANPM avea posibilitatea de a face acest lucru.

Mai mult, deşi certificatele de emisie de gaze cu efect de seră reprezintă drepturile tranzacţionabile ale României de a emite o anumită cantitate de gaze cu efect de seră, aceste drepturi, neavând conferită o valoare nominală, nu au fost înregistrate şi prezentate în cadrul situaţiilor financiare întocmite de ANPM.

„Consecinţa neînregistrării şi neevidenţierii în contabilitatea entităţii a sumei de 33.019.745.554 lei reprezentând valoarea estimativă a activului necorporal — dreptul de emisie a 1.279.835.099 tone CO2 alocat României prin Protocolul de la Kyoto a constat în prezentarea denaturată a evidenţei contabile şi a patrimoniului la data de 31.12.2011, precum şi a situaţiilor financiare care nu oferă o imagine fidelă a poziţiei şi performanţelor financiare ale entităţii.

Urmare a măsurii dispuse prin decizia Curţii de Conturi, cât şi a precizărilor primite în corespondenţa purtată cu Ministerul Finanţelor Publice, contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a fost înregistrată la 31.12.2012 în contul 8039 - Alte valori în afara bilanţului”, se mai arată în raportul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor