Cum a încercat Partidul Comunist Chinez să-l şmecherească pe Trump

Preşedintele american Donald Trump (st) şi omologul său chinez Xi Jinping (Getty Images)
Andrei Popescu
09.05.2019

Cablograma diplomatică din Beijing a sosit în Washington în noaptea de 3 mai, conţinând editări sistematice la un acord comercial provizoriu de aproape 150 de pagini care ar putea da peste cap luni de negocieri între cele mai mari două economii ale lumii, au declarat trei surse guvernamentale americane şi trei surse din sectorul privat intervievate după discuţii, potrivit Reuters.

Documentul a fost plin de modificări din partea Chinei care au subminat cererile de bază ale Statelor Unite, au declarat sursele pentru Reuters.

În fiecare dintre cele şapte capitole ale acordulului comercial provizoriu, Beijingul a eliminat angajamentele sale faţă de modificarea unor legi pentru a soluţiona plângerile fundamentale care au împins SUA să lanseze actualul război comercial cu China: furtul de proprietate intelectuală americană şi secrete comerciale; transferuri forţate de tehnologie; politica competiţiei; accesul la servicii financiare; şi manipularea monedei sale.

Preşedintele american Donald Trump a postat duminică un mesaj pe Twitter, în care a promis că, în 10 mai, va creşte de la 10% la 25% tarifele aplicate de SUA asupra unor importuri chineze în valoare de 200 miliarde de dolari – creştere care ar avea loc chiar în mijlocul unei vizite planificate de vicepremierul chinez Liu He la Washington pentru a continua discuţiile comerciale. De asemenea, Trump a mai ameninţat că, în scurt timp, va impune tarife de 25% asupra unei alte categorii de importuri chineze în valoare de 325 miliarde de dolari.

SUA a afirmat miercuri că tarifele crescute vor intra în vigoare vineri, potrivit unui anunţ publicat în Registrul Federal.

Trump a declarat ieri că Beijingul se înşeală dacă speră să negocieze ulterior cu o administraţia prezidenţială democrată.

O sursă din sectorul privat citată de Reuters a afirmat că ultima rundă a negocierilor s-a derulat foarte rău deoarece “China s-a lăcomit”.

“China s-a răzgândit în privinţa a 12 lucruri, dacă nu mai mult ... Discuţiile au fost atât de rele încât adevărata surpriză este faptul că i-a luat lui Trump până duminică [5 mai] să-şi piardă răbdarea”, a precizat sursa.

“Motivul pentru care China a făcut un pas înapoi şi încearcă să renegocieze Acordul Comercial este speranţa lor că vor putea negocia cu Joe Biden sau cu unul dintre democraţii foarte slabi”, a scris Trump pe Twitter, adăugând că va fi foarte mulţumit să menţină în vigoare tarifele aplicate importurilor chineze.

Reprezentantul SUA pentru Comerţ, Robert Lighthizer, consideră că schimbarea legilor chineze este esenţială pentru conformarea [cu cererile SUA] după ce, ani la rândul, China a făcut promisiuni goale privind reforma.

Mesajele postate de Trump pe Twitter privind creşterea tarifelor nu au sugerat că ar putea avea loc o schimbare a poziţiei administraţiei SUA, şi Lighthizer a clarificat că, în pofida continuării discuţiilor, “vineri vor fi aplicate tarife”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor