CSA: Şoferii prejudiciaţi în accidente rutiere vor solicita daune propriilor asigurători RCA

Şoferii prejudiciaţi în accidente rutiere survenite din vina altor conducatori auto vor fi despăgubiţi de proprii asigurători RCA şi nu de către societăţile de asigurare care au subscris poliţele RCA ale vinovaţilor, cum se întâmplă în prezent, a declarat miercuri vicepreşedintele CSA.
Trafic în Bucureşti în apropierea orelor de vârf. (Mihut Savu / The Epoch Times)
Epoch Times România
03.10.2012

Şoferii prejudiciaţi în accidente rutiere survenite din vina altor conducatori auto vor fi despăgubiţi de proprii asigurători RCA şi nu de către societăţile de asigurare care au subscris poliţele RCA ale vinovaţilor, cum se întâmplă în prezent, a declarat miercuri vicepreşedintele CSA.

"Sistemul de despăgubire directă ar putea fi implementat la începutul anului viitor sau cel mai devreme la sfârşitul acestui an. Prin acest sistem dăm posibilitatea deţinătorilor de poliţe RCA ca în momentul în care au calitatea de păgubit ei să se poată adresa direct asigurătorilor de la care au contractat asigurarea obligatorie. Asigurătorul, la rândul lui, va ajunge la situaţia în care îşi va fideliza proprii clienţi, va putea să utilizeze alte tipuri de marketing, astfel încât să poată vinde la pachet asiguraţilor şi asigurări Casco, nu numai asigurări RCA, iar interesul în momentul în care apare o eventuală daună, ei să fie aproape de asiguraţi, să nu se ajungă în situaţia în care să se facă diferite interpretări, astfel încât să se amâne plata despăgubirilor", a menţionat vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Cornel Coca Constantinescu.

Acesta a subliniat că proiectul de normă nu va putea intra în vigoare fară să fie consultaţi reprezentanţii pieţei de asigurări. "Ne vom aşeza la masă cu reprezentanţii asigurătorilor, brokerilor şi, sigur, că ne vom păstra acelaşi deziderat şi interes privind protecţia asiguraţilor", a mai spus vicepreşedintele CSA.

Acesta a subliniat că despăguririle ar putea fi acordate într-un termen de 60 de zile, faţă de un termen de 90 de zile în prezent. "Nu se mai scurtcircuitează această relaţie dintre un asigurat care are calitatea de păgubit în relaţiile pe care ar trebui să le aibă direct cu o societate de asigurări, pe care nu o cunoaşte, şi al cărui client nu este. În situaţia actuală, pe care noi o propunem, el va interacţiona direct cu asigurătorul de la care a dorit să cumpere poliţa de asigurare respectivă", a mai spus Cornel Coca Constantinescu.

"Am făcut o evaluare a tuturor modelelor care funcţionează în Europa şi cel mai apropiat de noi este modelul din Italia, pe care intenţionăm să îl implementăm şi în România", a mai spus acesta.

Vicepreşedintele CSA a subliniat că acest sistem de despăgubire directă va duce la îmbunătăţirea serviciilor oferite asiguraţilor(păgubiţilor în ceea ce priveşte instrumentarea şi plata despăgubirilor. De asemenea, va conduce la creşterea încrederii asiguratului în propriul asigurător.

Cornel Coca Constantinescu susţine că acest sistem de despăgubire directă va asigura controlul costurilor aferente acordării despăgubirilor şi se va înregistra o optimizare a gestionării dosarelor de daună. Totodată, va conduce la dezvoltarea produselor de asigurare facultativă (Casco).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor