Croaţia vrea să se asocieze la proiectul de gazoduct rus South Stream

. (photos.com)
Epoch Times România
27.09.2012

Croaţia vrea să se asocieze la proiectul de gazoduct rus South Stream, ca ţară de tranzit, a anunţat şeful diplomaţiei croate, Vesna Pusici, în cursul unei discuţii avute cu omologul rus Serghei Lavrov în marja Adunării Generale a ONU.

Documentele oficiale din cadrul proiectului South Stream califică Croaţia drept ţară care ar putea găzdui o ramură a gazoductului. Traseul principal ar urma să traverseze Serbia şi Ungaria.

În urmă cu câteva luni, presa rusă şi cea croată au anunţat că, în urma unor divergenţe cu partenerii unguri, Gazprom analizează posibilitatea de a ocoli Ungaria şi de a construi conducta principală via Croaţia.

"Rusia nu a luat încă o decizie dacă gazoductul va traversa teritoriul ungar sau pe al nostru. Vrem să găzduim tronsonul principal al South Stream, nu o derivaţie a sa", a spus Pusici.

Potrivit ministrului, clauzele unui eventual contract cu Gazprom nu sunt definite încă.

Croaţia, care va adera la UE pe 1 ianuarie 2013, intenţionează să urmeze exemplul altor ţări asociate proiectului South Stream, adică să aştepte ca UE şi Rusia să conceapă un contract standard pentru proiect, pe care să îl semneze apoi toate statele membre.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor