Principalele sindicate din Grecia au lansat prima grevă generală după luna iunie

(photos.com)
Epoch Times România
26.09.2012

Principalele sindicate din Grecia au lansat prima grevă generală după luna iunie, când a fost învestit în funcţie actualul guvern de coaliţie al ţării, relatează BBC News.

La greva de 24 de ore iau parte angajaţi din numeroase sectoare ale economiei, de la medici la controlori de trafic aerian.

Sindicatele vor organiza şi o serie de proteste de stradă, faţă de noile reduceri de cheltuieli, în valoare de peste 11,5 miliarde de euro, planificate de guvern.

Aceste economii reprezintă o condiţie ca Grecia să primească o nouă tranşă de bani, în valoare de 31 de miliarde de euro, din pachetul internaţional de salvare.

În caz contrar Atena ar putea intra în incapacitate de plată în câteva săptămâni.

Însă rata record a şomajului şi faptul că o treime din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei înseamnă că măsurile, ce includ reduceri de pensii şi creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani, sunt întâmpinate cu o rezistenţă puternică.

Potrivit corespondentului BBC la Atena, mulţi se tem că manifestaţiile vor degenera în violenţe, aşa cum s-a întâmplat şi la protestele precedente. Mii de poliţişti au fost desfăşuraţi în centrul Atenei.

Un sondaj realizat de institutul MRB săptămâna trecută arată că peste 90% dintre greci cred că reducerile de cheltuiele sunt incorecte şi reprezintă o nouă povară pentru săraci.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor