Criza kazahă este o poveste ceva mai adâncă decât lasă presa să se întrevadă

Comentatorul geopolitic Clint Ehrlich, aflat la Moscova, scrie că „situaţia din Kazahstan este o poveste mult mai mare decât lasă să se înţeleagă presa occidentală”. El susţine că haosul declanşat săptămâna trecută şi destabilizarea cresc în mod semnificativ riscul unui conflict NATO-Rusia, conform Zerohedge.

Ehrlich pune întrebarea cheie: ce se întâmplă cu adevărat în Kazahstan? La urma urmei, el atrage atenţia că „În SUA situaţia din Kazahstan este o ştire minoră”, dar subliniază că „la Moscova, ştirea, în prezent captează atenţia 24 de ore zilnic în fiecare săptămână, ca şi cum ar fi o ameninţare apocaliptică la adresa securităţii Rusiei". "Am avut televizorul aprins în timp ce scriam despre acest subiect, ştirile despre Kazahstan erau transmise continuu". Mai jos este mega-thread-ul lui Ehrlich de pe Twitter, care explorează criza şi conectează punctele în ceea ce priveşte motivul pentru care această evoluţie este mai importantă decât cred mulţi.

***

Protestele în masă şi violenţa antiguvernamentală au făcut zeci de morţi. Rusia a desfăşurat 3.000 de paraşutişti după ce forţele de securitate kazahe au fost depăşite de situaţie. Cel mai mare oraş, Almaty, arată ca o zonă de război. Pentru a aprecia de ce Rusia este dispusă să trimită trupe în Kazahstan, este esenţial să înţelegem profunzimea intereselor naţionale vitale ale Rusiei în interiorul fostei republici sovietice. Kazahstanul nu este orice fostă republică sovietică. Este aproape la fel de importantă pentru Rusia ca Bielorusia sau Ucraina.

În primul rând, Rusia şi Kazahstanul împart cea mai mare graniţă terestră continuă de pe planeta Pământ. Dacă Kazahstanul se destabilizează, o parte semnificativă a celor 19 milioane de locuitori ar putea deveni refugiaţi care trec graniţa. Rusia nu este dispusă să lase să se întâmple acest lucru.

În al doilea rând, aproximativ un sfert din populaţia Kazahstanului este de etnie rusă în urma rusificării în epoca sovietică. Naţionaliştii kazahi sunt în mare parte musulmani, existând un resentiment faţă de minoritatea rusă - ortodoxă-creştină. Rusia transmite ideea că războiul civil ar presupune un risc suficient de mare de epurare etnică anti-rusă.

În al treilea rând, Cosmodromul Baikonur din Kazahstan a fost centrul programului spaţial sovietic. Rusia încă îl foloseşte ca principală rampă spaţială de lansare. Cosmodromul Vostocini din Orientul Îndepărtat al Rusiei va reduce această dependenţă, dar încă nu este complet.

În al patrulea rând, Rusia îşi efectuează testarea de rachete antibalistice la poligonul Sary-Shagan din Kazahstan. Aici are loc dezvoltarea continuă a sistemului S-550 ABM, unul dintre fundamentele securităţii naţionale a Rusiei.

În al cincilea rând, ciclul combustibilului nuclear al Rusiei este strâns legat de Kazahstan. Operaţiunile de exploatare a uraniului desfăşurate de Rusia sunt active în ţară. Uraniul din Kazahstan este îmbogăţit în Novouralsk, Rusia, şi apoi returnat în Kazahstan pentru a fi utilizat în uzinele nucleare din China.

În total, aceste interese de securitate fac din Kazahstan o regiune pe care Rusia este dispusă să o stabilizeze prin forţă. Cei 3.000 de militari pe care i-a trimis deja nu sunt numărul maxim pe care Kremlinul este dispus să-l desfăşoare. Dacă va fi necesar, acestea vor fi doar primul val de forţe ruseşti din Kazahstan. Cea mai mare întrebare este cum va afecta situaţia din Kazahstan conflictul existent între Rusia şi NATO cu privire la Ucraina. Va fi descurajată Rusia de la intervenţia în Ucraina de nevoia de a menţine rezerve pentru a le disloca în Kazahstan?

Înainte ca lucrurile să escaladeze în Kazahstan, Rusia a comasat trupe de-a lungul graniţei sale cu Ucraina. La sfârşitul anului, Moscova a emis un ultimatum alianţei NATO: să ofere garanţii de securitate că Ucraina nu va adera la NATO „sau altfel ...”.

Situaţia era deja foarte periculoasă. Discuţiile NATO-Rusia pentru rezolvarea crizei din Ucraina vor începe săptămâna viitoare. Cu toate acestea, cu puţin timp înainte, a început revoluţia împotriva guvernului Kazahstanului. Rusia percepe situaţia ca un act de „război hibrid”, cel puţin aceasta este propaganda oficială, şi acţionează în consecinţă.

În primul rând, ONG-urile susţinute de Occident încurajează proteste mari împotriva guvernului în exerciţiu. În al doilea rând, provocatorii înarmaţi folosesc protestele drept acoperire pentru a organiza atacuri cinetice.

Moscova a susţinut că acest manual a fost folosit cu succes în Ucraina pentru a înlătura guvernul aliniat cu Rusia în 2014. Şi crede că Occidentul a încercat fără succes să aplice aceeaşi strategie pentru a răsturna aliaţii Rusiei din Siria şi Bielorusia. Este discutabil dacă Occidentul are puterea de a declanşa revoluţiile respective, aşa cum susţine Rusia. Totuşi, SUA alimentează propaganda rusă paranoică prin finanţarea ONG-urilor de peste ocean.

Când au loc revoluţii în ţările din sfera de influenţă a Rusiei, Moscova apasă pedala. Kazahstanul este cel mai recent exemplu. În anul de dinaintea încercării de revoluţie, National Endowment for Democracy a cheltuit mai mult de 1 milion de dolari în Kazahstan. Banii au mers în campanii de PR împotriva guvernului şi formarea de protestatari antiguvernamentali. Ruşii sunt convinşi că NED este un front pentru CIA. Nu cred că este adevărat. Însă nu prea mai are importanţă, deoarece NED a preluat o parte din misiunea CIA. În 1986, fondatorul NED, Carl Gershman, a declarat că grupul a fost creat pentru că „ar fi groaznic dacă lumea ar considera că grupurile democratice din întreaga lume sunt subvenţionate de CIA.” Una peste alta, astăzi, în loc să primească bani CIA, ei primesc bani de la NED.

În 1991, preşedintele NED, Allen Weinstein, afirma: „O mare parte din ceea ce facem astăzi a fost făcut pe ascuns în urmă cu 25 de ani de către CIA”. El a susţinut că operarea făţişă prin NED, mai degrabă decât obscur de către CIA, a făcut ca riscul de revenire să fie „aproape de zero”. Ruşii nu văd lucrurile aşa. Când sunt martori ai sprijinului deschis al SUA pentru înlăturarea guvernelor pro-ruse, ei presupun că există şi sprijin ascuns. Pentru ei, NED este doar jumătate dintr-o strategie de „război hibrid” din Kazahstan, care include operaţiuni cinetice. Ministerul de Externe al Rusiei a precizat acest lucru la sfârşitul săptămânii.

Ministerul rus de Externe descrie situaţia din Kazahstan ca „o încercare de a submina securitatea şi integritatea statului prin forţă, folosind formaţiuni armate antrenate şi organizate, în cadrul unui program inspirat din exterior”. Această afirmaţie formează predicatul pentru intervenţia „Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă”, echivalentul alianţei NATO, pe versiunea rusă. Este prima intervenţie a CSTO şi se bazează pe prezumţia atacului străin asupra suveranităţii Kazahstanului.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a pus la îndoială legitimitatea legală a operaţiunii CSTO, dar nu sunt prea multe de atacat.

Preşedintele de necontestat al Kazahstanului, Tokayev, a cerut sprijin CSTO, susţinând că naţiunea sa este atacată. Pentru a consolida aspectul multilateralismului, forţele ruse sunt desfăşurate alături de un număr mai mic de trupe din alte două state CSTO, Bielorusia şi Armenia. Aceste forţe CSTO vor asigura paza instalaţiilor guvernamentale critice, eliberând armata kazahă.

Acum că forţele kazahe ştiu că Rusia susţine guvernul, mai puţini dintre ei vor fi dispuşi să se alăture opoziţiei. Asta s-a întâmplat înainte de intervenţia rusă. Mă îndoiesc că vom mai observa o asemenea evoluţie. Pe termen scurt, în timp ce Kazahstanul rămâne volatil, libertatea de manevră a Rusiei în Ucraina poate fi mai restrânsă. Dar acest lucru nu va motiva Moscova să detensioneze criza pe termen lung.

În schimb, nu va face decât să întărească percepţiile sale paranoice şi propaganda despre Occident, susţinând că Occidentul devine o ameninţare existenţială.

Demn de notat este că activiştii din revoluţiile de culoare anterioare îşi asumă deja în mod public meritul pentru ceea ce se întâmplă în Kazahstan. O postare a activistului bielorus, Dzmitri Halko, spune că a ajutat la organizarea revoltei din Kazahstan împreună cu veteranii revoluţiei din Ucraina...

Cea mai mare frică a Kremlinului este un „Maidan în Piaţa Roşie” – adică o repetare a revoluţiei ucrainene în interiorul Moscovei. Cu cât pare mai mult că Occidentul urmăreşte revoluţii similare în fostele republici sovietice, cu atât mai agresiv le va respinge Rusia.

Când Crăciunul este umbrit de o criză de securitate, este o mare problemă.