Criza din Ucraina şi JO de la Soci au relansat popularitatea lui Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin (Sean Gallup / Getty Images)

Criza din Ucraina şi Jocurile Olimpice (JO) de la Soci i-au permis lui Vladimir Putin să atingă cel mai ridicat nivel de popularitate de după realegerea sa ca preşedinte al Rusiei, în 2012, notează Courrier International, care citează presa rusă.

Potrivit unui sondaj de opinie al Centrului Naţional Rus pentru Studierea Opiniei Publice (VŢIOM), din ce în ce mai mulţi ruşi aprobă politica preşedintelui Putin, raportează cotidianul rus cu profil economic Vedomosti. Întrunind circa 68% opinii favorabile, Putin a atins cel mai bun scor al său de la începutul celui de-al treilea mandat prezidenţial, din 2012, şi se menţine la acest nivel de peste două săptămâni.

Totuşi, actualul nivel de popularitate nu s-a ridicat la cel înregistrat în timpul campaniei militare din august 2008, din Osetia de Sud (regiune secesionistă din Georgia), subliniază site-ul de informaţii Newsru.com, amintind că la acea dată 80% din populaţia Rusiei aproba, potrivit sondajelor, politica externă a Kremlinului.

Care sunt cauzele progresului actual? Potrivit experţilor, JO de la Soci şi criza din Crimeea. 'Opozanţii ruşi au contribuit la creşterea popularităţii preşedintelui. Ei au declarat că Jocurile Olimpice constituiau proiectul personal al lui Putin, afirmând că o bună derulare a acestora era imposibilă în Rusia din cauza corupţiei şi a incapacităţii guvernului de a garanta securitatea. În realitate, JO au fost foarte bine organizate. În mod natural, de acest succes a beneficiat chiar preşedintele' - a comentat un sociolog pentru Newsru.com, citat de Courrier Internaţional.

Politologul rus Leonid Radzihovski estimează că rezultatele sondajului constituie o lecţie pentru opoziţia din Rusia, care crede că scenariul revoluţiei din Ucraina ar putea fi pus în scenă şi în Rusia. 'Acesta este efectul de bumerang. Evenimentele care se derulează în Ucraina vecină nu au suscitat decât dorinţa de a se proteja la maxim', conchide politologul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe