Cristian Diaconescu: Sprijinim ideea unei coeziuni în abordarea UE privind securitatea energetică

Epoch Times România
29.03.2012

România sprijină ideea unei coeziuni a Uniunii Europene privind securitatea energetică în Marea Neagră, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe.

"Continuăm să sprijinim ideea unei coeziuni în abordarea UE în ceea ce priveşte securitatea energetică. Din acest punct de vedere, România speră în declaraţiile politice de solidaritate ale liderilor europeni în ceea ce priveşte securitatea energetică. În această perioadă, se dezvoltă o serie de proiecte de exploatare, ca de altfel şi de transport al energiei în şi prin Marea Neagră. Toate aceste proiecte presupun şi participarea unor state membre ale UE. Din această perspectivă, dorim ca împreună înăuntrul UE să facem o evaluare şi să avem o abordare solidară, deoarece sunt proiecte de importanţă economică majoră, dar, totodată, şi strategică atât în zona Mării Negre, cât şi în ceea ce priveşte zona europeană în integralitatea sa", a afirmat Diaconescu, la finalul întrevederii cu comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki.

El a apreciat că dialogul cu comisarul european a fost unul bun, fiind un prilej de a trece în revistă aspectele prioritare pentru România în ceea ce priveşte atât agenda europeană, cât şi elementele care ţin de implicarea UE în regiunea Mării Negre.

Potrivit ministrului, discuţiile au vizat şi cadrul financiar multianual 2014-2020 şi modul în care parteneriatele UE cu zona de est pot fi finanţate.

"Dorim o mai mare implicare a UE din acest punct de vedere şi salutăm faptul că parteneriatul oriental stabilit în relaţia cu şase state din vecinătate reprezintă un moment politic important şi pe care l-am salutat de la iniţierea sa. Proiectele cât se poate de pragmatice, de aplicate privind mediul, regulile şi standardele de pescuit, ca de altfel în ceea ce priveşte funcţionarea exploatărilor energetice în Marea Neagră pot, în acest moment, să facă obiectul atenţiei UE şi în mod evident al unei implicări cât se poate de constructive", a spus ministrul de Externe.

El a dat asigurări că autorităţile de la Bucureşti sprijină atât în plan politic, cât şi în plan tehnic punerea în aplicare a proiectelor pe care UE intenţionează să le organizeze.

La rândul său, comisarul european a arătat că este importantă o strategie comună în ceea ce priveşte pescuitul.

"Este foarte important să avem o strategie comună privind pescuitul, ceea ce înseamnă că va trebui să luăm iniţiative referitoare la locurile de muncă în Marea Neagră, turismul maritim, energie, pescuit şi cooperare în jurul mării. Sper că voi avea sprijinul Guvernului român pentru toate aceste ţinte", a spus Maria Damanaki.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor