Crin Antonescu s-ar fi întâlnit cu Dan Diaconescu, pentru discutarea unei posibile alianţe între PNL şi PP-DD

Liderul liberal, Crin Antonescu, s-ar fi întâlnit, marţi seară, cu fondatorul Dan Diaconescu, PP-DD, pentru a discuta despre posibilitatea formării unei alianţe între cele două partide, în eventualitatea ieşirii liberalilor din USL, susţin surse pentru postul B1 TV.
Crin Laurenţiu Antonescu şi Victor Ponta (Epoch Times România)
Ana Petrescu
03.04.2013

Liderul liberal, Crin Antonescu, s-ar fi întâlnit, marţi seară, cu fondatorul Dan Diaconescu, PP-DD, pentru a discuta despre posibilitatea formării unei alianţe între cele două partide, în eventualitatea ieşirii liberalilor din USL, susţin surse pentru postul B1 TV.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, duminică seară, la Antena 3, că dacă premierul Victor Ponta va merge până la capăt şi o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA. Antonescu a mai precizat că se pune întrebarea ce se întâmplă în continuare.

"În momentul în care doamna Mona Pivniceru a făcut personal opţiunea fermă pentru Curtea Constituţională, în acel moment, premierul a solicitat acest interimat (la Ministerul Justiţiei - n.r.) şi mie îmi pare că, atât cât suntem în continuare în alianţă, nu putem refuza premierului acest drept. Mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă", a precizat Crin Antonescu pentru Antena 3, referindu-se la numirea lui Kovesi.

Liderul liberal a ţinut să sublinieze, despre varianta lui Ponta - "categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL".

Şi deputatul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri că “există riscul ca PNL şi PSD să nu mai poată coabita”.

Totodată, Orban a susţinut că preşedintele PNL, Crin Antonescu nu avea cunoştinţă asupra intenţiilor primului ministru care s-a răzgândit peste noapte. În plus, deputatul liberal a precizat că "PNL a fost împiedicat" să nominalizeze un Ministru al Justiţiei după demisia Monei Pivniceru prin asumarea interimatului la Justiţie.

Deşi după şedinţa de marţi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), premierul a declarat că nu a făcut nicio nominalizare şi nici nu s-ar fi vorbit despre o persoană anume, ci doar s-a convenit asupra procedurii de urmat, miercuri, ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, a anunţat că a nominalizat-o pe Kovesi pentru conducerea DNA.

Potrivit declaraţiei premierului, în cadrul şedinţei CSM de marţi a fost stabilită respectarea actualei proceduri prevăzută de lege, convenită de fostul ministru Mona Pivniceru cu Comisia Europeană, în care propunerile pentru conducerea Parchetelor va fi făcută de ministrul Justiţiei, acestea necesitând mai apoi avizul CSM şi în ultimă instanţă numirea va fi făcută de preşedintele Traian Băsescu.

Lista cu nominalizărilor a fost trimisă, miercuri, către CSM de premierul Ponta. În document apare Kovesi pentru funcţia de procuror şef al DNA, în timp ce Tiberiu Niţu, propus anterior de Pivniceru şi respins de Băsescu, a fost trecut pe listă pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Alături de Kovesi şi Niţu, au mai fost propuşi Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, Codruţ Olaru - adjunct al procurorului general al Parchetului, Alina Bica - procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Elena Hosu - adjunct al procurorului şef al DIICOT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor