Ludovic Orban (PNL), despre numirea Codruţei Kovesi la şefia DNA: "Este o trădare. Ponta este marioneta lui Băsescu"
alte articole
Deputatul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri că prin numirea de către premier a Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Victor Ponta i-a trădat pe români şi a dovedit faptul că "este marioneta lui Traian Băsescu".
"Este o trădare. PNL trebuie să acţioneze cât mai rapid pentru a schimba acest prim-ministru, să convingă PSD să renunţe la acest prim ministru. E o situaţie nouă, total schimbată faţă de ieri. În ce mă priveşte pe mine, Victor Ponta egal Traian Băsescu, e o marionetă a lui Băsescu", a afirmat Ludovic Orban la Realitatea TV.
Deşi după şedinţa de marţi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), premierul a declarat că nu a făcut nicio nominalizare şi nici nu s-ar fi vorbit despre o persoană anume, ci doar s-a convenit asupra procedurii de urmat, miercuri ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta a anunţat că a nominalizat-o pe Kovesi pentru conducerea DNA.
Ludovic Orban a susţinut preşedintele PNL, Crin Antonescu nu avea cunoştinţă asupra intenţiilor primului ministru care s-a răzgândit peste noapte. În plus, deputatul liberal a precizat că "PNL a fost împiedicat" să nominalizeze un Ministru al Justiţiei după demisia Monei Pivniceru prin asumarea interimatului la Justiţie.
"Există riscul ca PNL şi PSD să nu mai poată coabita", a mai adăugat Ludovic Orban.
Liberalii şi social-democraţii se vor întâlni miercuri într-o sedinţă de urgenţă a USL. O serie de liberali au afirmat pentru cotidianul “Gândul” că nu au fost informaţi de intenţia lui Ponta, în condiţiile în care şeful Executivului precizase anterior că va pasa responsabilitatea numirilor la DNA şi parchet noului Ministru al Justiţiei, post asumat de PNL. Pe lângă asta, liberalii voiau să hotărască miercuri cine va fi noua lor propunere pentru Ministerul Justiţiei.
Potrivit declaraţiei premierului, în cadrul şedinţei CSM de marţi a fost stabilită respectarea actualei proceduri prevăzută de lege, convenită de fostul ministru Mona Pivniceru cu Comisia Europeană, în care propunerile pentru conducerea Parchetelor va fi făcută de ministrul Justiţiei, acestea necesitând mai apoi avizul CSM şi în ultimă instanţă numirea va fi făcută de preşedintele Traian Băsescu.
Premierul Ponta a trimis, miercuri, lista cu nominalizările, pe care se găseşte Kovesi pentru funcţia de procuror şef al DNA, în timp ce Tiberiu Niţu, propus anterior de Pivniceru şi respins de Băsescu, a fost trecut pe listă pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Alături de Kovesi şi Niţu, au mai fost propuşi Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, Codruţ Olaru - adjunct al procurorului general al Parchetului, Alina Bica - procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Elena Hosu - adjunct al procurorului şef al DIICOT.
Daniel Morar nu este de acord cu numirea Codruţei Kovesi la şefia DNA
Prim-adjunctul procurorului general, Daniel Morar, a afirmat, marţi seară, în cadrul unei emisiuni difuzată de România TV, în legătură cu propunerea Laurei Codruţei Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că este „absolut inadmisibil să fie propus un om”care nu are un "CV în anticorupţie".
De asemenea, Morar a mai precizat că este inadmisibil şi faptul că niciunul din numele vehiculate pentru a ocupa acest post să nu provină din interiorul DNA.
"Eu nu am o miză personală şi ar trebui să îmi fie indiferent cine este şef la DNA, şef la DIICOT şi şef la Parchetul General. Dar nu îmi este indiferent, mai ales cine este şef la DNA. Am condus această instituţie timp de şapte ani şi jumătate, ştiu ce au făcut acei procurori şi mi se pare absolut inadmisibil ca nici unul din numele vehiculate să nu provină de la DNA. Mi se pare absolut inadmisibil să fie propus la DNA, la nivel de zvon, un om care nu a lucrat la DNA. Vorbesc de doamna Kovesi sau cine o fi, pentru că, dacă DNA a performat în aceşti ani, acest lucru se datorează doar procurorilor DNA şi nu altcuiva. Ce mesaj le transmitem procurorilor din DNA? Niciuna din cele cinci funcţii despre care vorbim astăzi nu este ocupată de unul din procurorii DNA. Ce le spunem? Pot să facă dosare cu miniştrii-parlamentari, pot să lupte, să-şi pună totul în joc, dar nu sunt luaţi în consideraţie pentru nimic?" a declarat Daniel Morar la România TV.
Daniel Morar consideră că numirea unei persoane fără experienţă în cadrul DNA îi va descuraja pe procurori. Prin urmare, mesajul prim-adjunctului procurorului general este: "nu aveţi ce să căutaţi la vârful Ministerului Public".
Mai mult, Morar a reamintit faptul că şi Comisia Europeană a solicitat ca viitorul procuror şef al DNA să aibă expertiză şi performanţă în combaterea anticorupţiei, iar Laura Codruţa Kovesi nu întruneşte acest criteriu.