Credit Suisse: Scandalul emisiilor ar putea costa VW până la 78 miliarde de euro
alte articole
Acţiunile Volkswagen au scăzut cu peste 35% de la izbucnirea scandalului falsificării testelor de emisii poluante, dar Credit Suisse consideră că acţiunile vor scădea cu alte încă 20 de procente.
Într-o notă trimisă clienţilor vineri, banca de investiţii a declarat că “piaţa nu pare să reducă efectele negative” ale scandalului.
Prima chestiune serioasă este pur si simplu costul. VW trebuie să retragă şi să repare toate autovehiculele defecte, să plătească amenzile şi este foarte probabil să înregistreze o lovitură puternică asupra vânzărilor. Vineri, VW a retras 4.000 de autovehicule de pe piaţa britanică.
Credit Suisse estimează că acest scandal ar putea ridica costurile la o sumă cuprinsă între 23 miliarde de euro şi 78 miliarde de euro – un cost imens şi un grad foarte ridicat de nesiguranţă, conform Business Insider.
Conform celui mai optimist scenariu (de tip bull), VW va plăti 300 de euro pentru fiecare vehicul afectat, iar în cel mai pesimist scenariu (de tip bear), acel cost va creşte la 2.000 de euro.
În al doilea rând, Credit Suisse este foarte îngrijorată de divizia de servicii financiare a Volkswagen, care oferă clienţilor finanţări şi asigurări pentru achiziţia de autovehicule.
Banca de investiţii consideră că veniturile acestei divizii ar urma să aibă de suferit ca urmare a creşterii costurilor de refinanţare şi a provizioanelor de risc, ceea ce va obliga VW să demareze o majorare de capital.
Credit Suisse estimează că cele mai mari costuri vor fi însă din despăgubirile pentru şoferi, care pot urca până la 33 de miliarde de euro. În cel mai optimist caz însă, Credit Suisse spune că Volkswagen ar putea plăti doar 23 de miliarde în total, doar că până acum a pus deoparte doar 6,5 miliarde, deci de peste trei ori mai puţin, arată Digi 24.
Analiştii susţin că, dacă se adevereşte scenariul de tip bear, atunci este posibil ca VW să fie complet eliminat de pe piaţă.
Dar, indiferent de ceea ce se întâmplă, se pare că acest scandal va continua un timp destul de îndelungat. Justin Urquhart-Stewart de la Seven Investment Management a declarat pentru BBC Radio că “în câţiva ani, în cadrul examenelor de economie de la şcoală, va fi inclusă o întrebare doar despre VW – de exemplu, cum aţi putea să va ridicaţi din nou brandul după un dezastru.”