Corlăţean: Regret că nu am primit raportul MCV în avans, puteam să facem corecţii
Ministrul de externe, Titus Corlăţean, şi-a exprimat joi, la Bruxelles, regretul că autorităţile române nu au primit, ca în ceilalţi ani, raportul MCV în avans pentru a putea face unele corecţii şi pentru a furniza informaţii suplimentare.
„Noi vedem acest mecanism ca pe unul de cooperare şi verificare, cooperarea înseamnă un spirit de cooperare, din acest punct de vedere eu regret faptul că, cu titlul de excepţie faţă de practica anterioară constantă, autorităţile române nu au primit textul în avans şi nu au fost consultate, pentru că aveam posibilitatea să transmitem o serie de informaţii suplimentare, poate să fie făcute corecţii faţă de greşeli factuale sau mai bine explicate anumite chestiuni. Eu sper ca de acum înainte să revenim la practica anterioară”, a precizat ministrul afacerilor externe, care a participat la reuniunea CAE de la Bruxelles.
Titus Corlăţean a precizat că Bucureştiul tratează „serios” recomandările din raportul prezentat miercuri. „Din punctul nostru de vedere, şi premierul a spus-o foarte clar, ceea ce ţinea de guvern, de acea parte politică din cele 10-11 recomandări, aceste lucruri au fost respectate de guvern şi, de altfel, per ansamblu raportul consemnează o serie de paşi înainte, de
progrese, de lucruri pozitive. Da, mai sunt lucruri de făcut ori noi suntem angajaţi în a merge mai departe”, a spus ministrul de externe.
Titus Corlăţean a mai explicat că simte nevoie unor recomandări „mai clare, mai specifice, mai bine orientate, pentru a putea să răspundem acestor recomandări mai bine definite, pentru a putea avansa, pentru a putea ajunge până la urmă la obiectiv, pentru că procesul, aşa cum este condus în clipa de faţă, conţine nu o dată nişte recomandări mai degrabă generale şi până la urmă asta riscă să demobilizeze eforturile unui stat”.
”Ai impresia că continui, continui şi nu mai ajungi niciodată la destinaţie, şi, în acelaşi timp, ai repercusiuni eventual negative pe alte teme, pe alte obiective importante”, a punctat Titus Corlăţean.
Pentru prima dată, raportul privind Mecanismul de Control şi Verificare a fost redactat la Bruxelles, fără a fi trimis la Bucureşti. Până acum, autorităţile române primeau raportul cu câteva zile înainte de publicare pentru eventuale ajustări. Potrivit RFI, oficialii de la Bruxelles au fost deranjaţi de faptul că, în anii precedenţi, raportul ajungea de fiecare dată în presă, înainte de a fi publicat oficial.