Coreea de Nord îşi exploatează muncitorii forestieri în Rusia

Nord-coreenii răspândiţi prin întreaga lume trimit acasă sute de milioane de dolari în fiecare an. Ei reprezintă principala sursă de valută străină pentru patria lor, alături de resursele naturale, notează cotidianul nipon Asahi Shimbun.
(ROMEO GACAD/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
27.06.2012

Nord-coreenii răspândiţi prin întreaga lume trimit acasă sute de milioane de dolari în fiecare an. Ei reprezintă principala sursă de valută străină pentru patria lor, alături de resursele naturale, notează cotidianul nipon Asahi Shimbun.

Potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, în Rusia se află peste 100 de transfugi din Coreea de Nord, însă, potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, în total în Federaţia Rusă muncesc astăzi circa 15-20.000 de nord-coreeni.

Cotidianul nipon relatează povestea unui emigrant nord-coreean. Acesta a lucrat timp de zece ani ca tăietor de lemne în regiunea rusă Amur în cadrul unui program guvernamental, printre alţi 700 de muncitori din Coreea de Nord. Anual mureau câte trei sau patru dintre aceştia, iar 70 la sută din salariul lor era confiscat de guvernul de la Phenian. În 2005, muncitorul forestier a plecat de la muncile forestiere, afirmând că va reveni peste o săptămână, însă nu s-a mai întors. Astăzi, el şi alţi patru prieteni ai săi câştigă un ban în plus desfăşurând munci agricole în Rusia. Ei locuiesc separat, temându-se de serviciile secrete. 'Vreau să plec în Coreea de Sud, însă nu am bani pentru bilet', a declarat acesta jurnalistului nipon.

În pofida condiţiilor de muncă extrem de dure, mulţi locuitori ai Coreii de Nord acceptă benevol să lucreze în afara ţării. Fostul muncitor forestier afirmă că în alte ţări poţi câştiga 1.000 de dolari în trei ani, în condiţiile în care o casă într-un sat din Coreea de Nord costă numai 2.000 de dolari.

După destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia i-a propus Phenianului şi Seulului trei proiecte: construirea unei căi ferate, a unui gazoduct şi a unei linii de transmisie electrică. Aceste proiecte ar ajuta cu adevărat la consolidarea bazei industriale a Coreii de Nord, în condiţiile în care muncitorii străini constituie doar o sursă de valută străină, subliniază autorul articolului.

În timpul unui summit care s-a desfăşurat în august, China şi Rusia au convenit asupra cooperării pe marginea construcţiei gazoductului. În afară de aceasta, trenuri comerciale vor lega oraşul rus Hasan şi portul nord-coreean Najin. Astfel, Rusia a păstrat distanţa cu Phenianul în problemele de securitate, însă doreşte în mod clar să dezvolte cooperarea economică, conchide Asahi Shimbun.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor