Consilier prezidenţial, noi informaţii despre reforma pensiilor magistraţilor şi cea a administraţiei publice

Radu Burnete (Facebook)
Ana Ion
09.11.2025
Radu Burnete (Facebook)
Ana Ion
09.11.2025

Radu Burnete, consilierul preşedintelui Nicuşor Dan, a declarat că reformele în domeniul magistraţilor şi al administraţiei publice, atât locale, cât şi centrale, vor fi discutate săptămâna viitoare de partidele aflate la guvernare.

„Ştim exact unde se află aceste pachete şi le urmărim atent, chiar dacă discuţiile din coaliţie le amână uneori. Săptămâna viitoare vom discuta pachetul pentru magistraţi şi pe cel de administraţie şi sperăm să ajungem rapid la concluzii, pentru că sunt foarte întârziate”, a spus Burnete, citat de Adevărul, la Digi24.

Referitor la reforma pensiilor magistraţilor, consilierul prezidenţial a precizat că există două termene-limită, dintre care unul este deja depăşit:

„Unul dintre termene a fost stabilit de societate şi este depăşit de mult timp, pentru că oamenii aşteaptă această reformă de ani de zile. Al doilea termen este impus de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: dacă nu finalizăm pachetul pentru magistraţi, riscăm să pierdem 230 de milioane de euro, iar termenul este 28 noiembrie. Acestea sunt cele două repere importante.

În ceea ce priveşte reforma administrativă, nu există un termen-limită strict, dar ea trebuie să înceapă şi coaliţia trebuie să ajungă la o concluzie”, a explicat Burnete în emisiunea „În faţa ta”.

Consilierul a subliniat că discuţiile din coaliţie sunt dificile, implicând tăieri şi decizii complicate:

„Dacă ar fi fost vorba doar de împărţit bani, lucrurile ar fi fost mult mai simple. Realitatea este că trebuie luate decizii dificile privind reduceri şi ajustări de taxe, ceea ce nu e uşor, nici măcar între doi parteneri, cu atât mai mult între patru. Prin Parlament au trecut totuşi mai multe măsuri.

Sperăm ca foarte curând să avem concluzii în privinţa pachetului pentru magistraţi, apoi pentru reforma administrativă. Şi lucrurile nu se opresc aici”, a mai punctat Burnete.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor