Confruntările din Siria şi Ziua patriei basce, pe primele pagini ale presei spaniole

Situaţia din Siria, unde regimul de la Damasc a impus condiţii pentru respectarea planului de pace al ONU şi continuă ofensiva împotriva rebelilor, se află din nou în atenţia presei centrale şi pe unele prime pagini ale cotidienelor spaniole.
Epoch Times România
09.04.2012

Situaţia din Siria, unde regimul de la Damasc a impus condiţii pentru respectarea planului de pace al ONU şi continuă ofensiva împotriva rebelilor, se află din nou în atenţia presei centrale şi pe unele prime pagini ale cotidienelor spaniole. De asemenea, presa centrală scrie luni şi despre prima sărbătoare a patriei basce care are loc de la anunţarea încetării definitive a focului, din partea organizaţiei separatiste basce ETA.

Damascul pune piedici de netrecut planului de pace al ONU, scrie cotidianul El Pais, şi arată cum Siria a cerut garanţii scrise în privinţa dezarmării opoziţiei, în condiţiile în care încetarea focului şi retragerea tancurilor trebuie să intre în vigoare peste doar o zi, iar săptămâna anterioară s-a încheiat cu peste o sută de noi morţi.

Cotidianul El Mundo scrie la rândul său cum regimul de la Damasc pune noi condiţii pentru respectarea planului de pace, iar preşedintele Bashar al-Assad refuză să pună capăt represiunii şi ameninţă planul ONU. Şi această publicaţie consemnează cum regimul sirian le cere rebelilor să fie primii care să pună capăt luptei, şi aminteşte de eşecul misiunii anterioare a observatorilor veniţi din partea Ligii Arabe.

Regimul sirian ignoră acordul la care a ajuns cu Kofi Annan şi continuă să ucidă, anunţă şi cotidianul ABC. De cealaltă parte, mai arată publicaţia menţionată, rebelii insistă asupra faptului că acceptă planul de pace, deşi nu recunosc autoritatea preşedintelui Bashar al-Assad.

Primul Aberri Eguna (Ziua patriei basce) fără ETA schiţează un nou front adept al independenţei, semnalează cotidianul El Pais tot pe prima pagină a ediţiei tipărite de luni. Toate grupurile stângii radicale din Ţara Bascilor se arată unite, mai indică publicaţia menţionată.

Pe de altă parte, cotidianul ABC consideră că Aberri Eguna de anul acesta deschide de fapt lupta electorală pentru scrutinul regional din Ţara Bascilor, care va avea loc anul viitor. Cotidianul indică faptul că PNV (Partidul Naţionalist Basc) şi stânga radicală (izquierda abertzale) concurează pentru putere în Ţara Bascilor, cu un an înainte de alegerile locale.

De asemenea, cotidianul catalan El Periodico scrie despre faptul că PNV se laudă cu reuşitele sale, în încercarea de a combate puterea stângii radicale basce, şi a decis că a venit vremea să revină la esenţe, în ziua primei Aberri Eguna fără ETA, care marchează începutul unui an dificil pentru captarea votului favorabil independenţei Ţării Bascilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor