Conferinţa pentru pacea Siriei s-ar putea contramanda
alte articole
Consiliul Naţional Sirian (CNS), cel mai mare grup de opoziţie din Siria, a reconfirmat vineri, 3 ianuarie, că nu va participa la conferinţa de pace Geneva 2, ce ar urma să se desfăşoare pe 22 ianuarie la Montreux. Scopul conferinţei este identificarea unei soluţii politice care să pună capăt războiului civil din Siria, care a ucis peste 130.000 de persoane şi i-a obligat pe milioane de sirieni să-şi părăsească casele din martie 2011 până în prezent, informează Le Monde.
"După întâlniri cu delegaţii grupului Prietenii Siriei, trimisul ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, Lakhdar Brahimi, şi cu Ministrul rus al Afacerilor Externe ( ... ) Consiliul Naţional Sirian confirmă faptul că nu are niciun motiv pentru a participa la conferinţă", a declarat Samir Nachar membru al CNS.
Pregătirile pentru mult aşteptata conferinţă de pace siriană intraseră în mod oficial în impas din luna octombrie a acestui an, când CNS a anunţat, pe 13 octombrie că nu va participa la această conferinţă, organizată la iniţiativa Statelor Unite şi Rusiei, şi chiar a ameninţat să se retragă din coaliţia forţelor politice anti-Assad, dacă alte formaţiuni membre vor lua parte.
"Ideea acestei întâlniri este nepotrivită ( ... ) se va încerca poziţionarea regimului sirian şi a opoziţiei pe picior de egalitate. O respingem", a declarat Nachar.
CNS a rămas fermă pe poziţie: nu va lua parte la nicio negociere până când nu i se vor oferi garanţii că Bashar Al-Assad va pleca de la putere.
"Mesajul pe care dorim să îl primim este că soarta lui Assad va fi decisă de către sirieni. Statele Unite sprijină cererea noastră în ceea ce priveşte plecarea sa de la putere, însă ruşii [care vând arme regimului Assad n.r.] nu au acceptat această condiţie, a mai declarat Nachar.
Cel mai probabil, nici coaliţia de opoziţie nu va lua parte la conferinţa de la Montreux:
"CNS nu este singura grupare care refuză să participe, mai multe alte formaţiuni din sânul coaliţiei de opoziţie resping discuţiile şi vor vota împotriva participării." Coaliţia urmează să se întrunească în cadrul unei adunări generale la Istanbul, pentru a decide în privinţa participării la conferinţa de la Montreux.
"Rebelii din teritoriu resping de asemenea conferinţa din Elveţia", a mai declarat Nachar, "ceea ce înseamnă că aceasta conferinţă nu va avea loc", a mai adăugat el.