Concert inedit în vârf de munte. Un celebru violonist a făcut senzaţie printre nori: "Cu ajutorul oamenilor, s-a construit o catedrală sonoră"
În inima Bucegilor a avut loc, sâmbătă, un inedit concert. Violonistul Alexandru Tomescu a oferit în faţa cabanei Caraiman un adevărat regal muzical. El a interpretat, cântând pe o vioară Stradivarius, şase suite pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach, în transcripţie pentru vioară.
Spaţiul din jurul cabanei a devenit neîncăpător pentru numeroşii iubitori de muzică şi munte. Începând de dimineaţă, valuri de oameni au început să se îndrepte spre locul concertului. Potecile de pe platoul Bucegilor s-au umplut de melomani cu rucsacuri în spate, dornici să-l audă pe virtuoz.
Concertul a durat peste 2 ore şi a fost gratuit, iar la finele recitalului Tomescu a fost răsplătit cu ropote de aplauze la scenă deschisă (şi la propriu şi la figurat) de cei peste 1.300 de oameni prezenţi.
"Nici nu se mai vedea iarba, pur şi simplu, deci atâta densitate mare de public. Şi eu am simţit că a fost un public mult mai cald decât cel dintr-o sală de concerte. Chiar dacă aici lipseşte rezonanţa unei săli de spectacole, dar am avut o amplificare foarte discretă care să nu transforme totul aşa într-o muzică de petrecere. Şi eu, ca interpret, aş putea spune că m-am simţit chiar foarte bine cântând aici. Deci, din punct de vedere muzical, foarte bine.
Ridici puţin privirea din partitură, vezi oile cum treceau pe versant. Eu cred că muzica îşi ocupă locul ei normal în toată această poveste. (...) Aici s-a construit din sunete şi cu ajutorul muntelui, şi în special cu ajutorul oamenilor, s-a construit o catedrală sonoră", a declarat Tomescu pentru Epoch Times.
Acesta este cel de-al treilea concert de acest fel oferit de Tomescu în vârful muntelui. Violonistul a cumpărat Cabana Caraiman, pe care a reintrodus-o în circuitul turistic - locul fiind închis de multă vreme - şi o amenajează pentru ca aceasta să ofere condiţii cât mai civilizate iubitorilor de munte. An de an, violonistul organizează la Caraiman cursuri de chitară şi vioară pentru tineri instrumentişti.
"Vom continua masterclass-ul. Mie mi s-a părut că aici este un loc perfect pentru a organiza aşa ceva, pentru că eşti rupt de toată nebunia vieţii de zi cu zi şi poţi să contempli natura, poţi să contempli o partitură muzicală, poţi să înţelegi altfel muzica aici. Am vrut să strângem cei mai buni tineri, muzicieni ai momentului şi să învăţăm nu doar muzică, pentru că asta e ideea Masterclass-ului, nu doar muzică, asta era uşor. Făceam cursuri de vioară sau cursuri de chitară, că am fost şi eu şi Dragoş Ilie, chitaristul.
E foarte importantă concentrarea mentală la un concert sau la un concurs. De altminteri, în orice domeniu în care urmăreşti performanţa, ai nevoie de un antrenament mental foarte, foarte important. Asta mi-au spus cam toţi, şi David Popovici, şi Tibi Uşeriu, şi Simona Halep.
Toţi oamenii care fac performanţă peste un anumit nivel au capacitatea fizică dublată de o putere de concentrare mentală ieşită din comun. Şi de aceea am invitat şi un psiholog care să le explice, să le vorbească un pic despre ce înseamnă gestionarea stresului pe scenă, pregătirea unui concurs, cum faci să te focusezi un timp îndelungat pe anumite lucruri, adică, uite, cum e în cazul Integralei Bach, trebuie să fii focusat pe cântarea muzicii lui Bach, să fii acolo non-stop peste două ore, fără pauză. În clipa în care slăbeşte puţin focusarea asta, e ca la tenis, te trezeşti că ai dat mingea în fileu, faci pe propria ta mână greşeli.
Deci, psihologie, marketing, specialist în marketing care să înveţe pe tineri cum să comunice. Foarte bine, poate fac performanţă, dar trebuie să ştie şi cum comunică lucrul acesta, cum comunică cu partenerii, cu oamenii care îi invită la un spectacol, cum îşi redactează un curriculum vitae, cum trebuie să-şi facă totuşi o pagină de internet, şi aşa mai departe. Şi nu în ultimul rând, pregătirea fizică, pentru că chiar şi în domeniul acesta al nostru de interpreţi de muzică clasică, e foarte importantă o bună condiţie fizică.
Avem invitat un instructor de yoga şi este foarte, foarte important să ştii cum să te relaxezi pentru a putea face performanţă pe termen lung. Am văzut foarte mulţi violonişti, deja la 20-30 de ani, cu probleme uriaşe cauzate de contracturi musculare, şi care unii dintre ei chiar ajung să renunţe. Corpul spune nu.
Am strâns fonduri în cadrul turneului, am înfiinţat o asociaţie, se numeşte asociaţia Cabana Caraiman, avem un cont pe redirecţionează.ro, suntem uşor de găsit acolo. Orice donaţie este binevenită", a declarat Tomescu.
Concertul de sâmbătă este parte din Turneul Internaţional Stradivarius 2024 desfăşurat în perioada 25 iunie - 16 iulie.
Turneul intitulat "Metamorfoze", turneul s-a desfăşurat în 18 catedrale Romano-Catolice, Greco-Catolice, Lutherane şi Reformate sau spaţii inedite, din care 16 localităţi urbane şi rurale.
Locurile prin care a trecut/trece în acest an turneul sunt: Constanţa, Biserica "Sfântul Anton de Padova", 25 iunie/ Focşani, Muzeul Viei şi Vinului", 27 iunie/ Ghimeş - Palanca/Bacău, Biserica Romano-Catolică, 28 iunie/ Mihăileni/Botoşani, Căminul Cultural, 29 iunie/ Siret/Suceava, Biserica Romano-Catolică "Naşterea Sfintei Fecioare Maria", 29 iunie/Piatra-Neamţ, Biserica Romano-Catolică "Sfântul Iosif Muncitorul", 30 iunie/ Cluj-Napoca, Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Mihail", 2 iulie/Oradea, Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae", 3 iulie/ Arad, Biserica Romano-Catolică "Sfântul Anton de Padova", 4 iulie/Sebeş/Alba, Catedrala Lutherană Reformată, 5 iulie/Mediaş, Catedrala Evanghelică "Sfânta Margareta", 6 iulie/ Sibiu, Catedrala Evanghelică "Sfânta Maria", 7 iulie/Hobiţa/Gorj, Casa Memorială " Constantin Brâncuşi", 9 iulie/Câmpulung Muscel, Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iacob", 10 iulie/ Braşov, Biserica Neagră, 11 iulie/Cabana Caraiman/Buşteni, 13 iulie/Bucureşti, Catedrala "Sfântul Iosif", 15 iulie şi Cotroceni, 16 iulie.
Practic, Cabana Caraiman a fost cea de a 16-a "catedrală."
Interviiul integral poate fi urmărit în materialul video, aici.