Comunicat - Reacţie la noile direcţii ale discursului pro-gaze de şist al politicienilor
alte articole
Într-un comunicat de presă remis de Asociaţia România Fără Ei ca urmare a iniţiativelor de susţinere a ideii explorării şi exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, venite de la cel mai înalt nivel, membrii Grupului de Acţiune România Fără Fracturare al asociaţiei atrage atenţia asupra afirmaţiei făcute de preşedintele statului:
Domnul Traian Băsescu a mărturisit recent că “nu cunoaşte riscurile” fracturării şi că atunci când “dai un aviz de explorare … trebuie să dai şi aviz de exploatare, obligatoriu
”Ne declarăm surprinşi de discursurile politicienilor care se deconspiră ca lucrători ai corporaţiilor şi companiilor străine în dauna interesului cetăţeanului român şi în acelaşi timp amuzaţi de nota discursului - o abordare de elevi prinşi cu tema nefăcută - ce încearcă să păcălească atât profesorii cât şi părinţii”, notează preşedintele Asociaţiei România Fără Ei, domnul George Epurescu.
COMUNICAT DE PRESĂ 12 Iunie 2013
Grupul de Acţiune România Fără Fracturare al Asociaţiei România Fără Ei doreşte să-i mulţumească lui Traian Băsescu pentru ajutorul pe care ni-l dă în lupta anti-fracturare, împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist. Domnul preşedinte a mărturisit că “nu cunoaşte riscurile” fracturării şi că atunci când “dai un aviz de explorare … trebuie să dai şi aviz de exploatare, obligatoriu”. Aşadar şi-a mărturisit ataşamentul faţă de companiile străine, ignorând total voinţa cetăţenilor exprimată prin: referendum validat la Costineşti, protestele miilor de oameni, demersuri în justiţie şi prin semnăturile miilor de oameni pe mai multe petiţii.
Noul Raport American, care mai adaugă un ordin de mărime resurselor de gaze de şist estimate în 2011, este menit să păcălească din nou populaţia. Ne amuză folosirea în presa pro-gaze de şist a termenului de “estimare dovedită”, în fapt o tentativă ieftină de a păcăli publicul, americanii făcând greşeala de a ne considera un stat de mâna a treia. Supraestimarea este o tactică ce a dat greş în Polonia, de unde trei mari companii americane s-au retras tocmai în urma unei supraestimări cu un ordin de mărime a zăcămintelor. Mai mult, în Polonia , de 11 zile, fermierii din satul Zurawlow sunt pe câmp, blocând cu tractoare şi maşini accesul pe proprietăţile lor a angajaţilor Chevron. Aceştia ne-au cerut personal ajutorul pentru a informa publicul despre eforturile lor disperate, în condiţiile în care media poloneză refuză să transmită informaţia.
Minciuna lui Traian Băsescu continuă cu estimarea că gazele de şist sunt cu cel puţin 50% mai ieftine decât gazele convenţionale, fapt negat tocmai de preţul din SUA, comparabil cu cel al gazelor convenţionale româneşti. După popularizarea efectelor fracturării hidraulice, şi specialiştii încep să se dezică de miturile “independenţei energetice”, ‘’al gazului ieftin” şi al “locurilor de muncă”. Comisia Europeană a realizat recent un sondaj de opinie printre cetăţenii UE, ca primă etapă a unui raport mai amplu. Rezultatele raportate la populaţia fiecărei ţări în parte arată că 12% dintre respondenţi cred că exploatarea gazelor de şist ar trebui să înceapă, 20% cred că ar putea începe dacă se instituie reglementări necesare în ce priveşte mediu şi sănătatea iar 64% consideră că exploatarea gazelor de şist nu ar trebui să înceapă, sub nicio formă. De remarcat faptul că, România a fost pe locul trei între ţările cu cei mai mulţi respondenţi, după Polonia şi Franţa, se aminteşte în comunicat.
George Epurescu este cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei si Radiaţiei