Cod portocaliu de caniculă, Cod galben de instabilitate atmosferică în ţară
În nouă judeţe din sud şi sud-est a fost emis, luni, până la ora 20:00, Cod portocaliu de căldură excesivă. Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi îndeosebi în zona joasă a judeţului Mehedinţi, dar şi în Municipiul Bucureşti, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 şi 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82 — 84 de unităţi.
În acelaşi interval orar, în regiunile vestice, nordice, centrale şi nord-estice şi în zonele de munte, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 — 50 l/mp. Fenomene meteo extreme se vor produce în cursul serii şi în regiunile sudice, dar pe arii mai restrânse.
Pe de altă parte, în nordul Olteniei, Munteniei şi al Dobrogei temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 şi 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 august, ora 20:00 — 8 august, ora 8:00, în 23 de judeţe din sudul şi estul Transilvaniei, din cea mai mare parte a Moldovei, Carpaţii Orientali şi Meridionali, şi din jumătatea nordică a Munteniei şi Olteniei, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în Dobrogea, sudul Olteniei şi al Munteniei, dar pe spaţii restrânse.
În ziua de marţi, 8 august, va fi în vigoare o informare meteorologică de disconfort termic în majoritatea regiunilor. În după-amiaza zilei de marţi, local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Totodată, în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Conform ANM, judeţele din sudul ţării Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor afla sub Cod galben de căldură pe durata zilei de 8 august.
Începând de miercuri, 9 august, valul de căldură se va extinde treptat şi se va intensifica.