CNAS vrea să scumpească cele mai populare medicamente pentru o suferinţă din cauza căreia mor cei mai mulţi români

- Casa de Asigurări de Sănătate a anunţat că vrea să scadă nivelul de compensare pentru unele dintre cele mai utilizate medicamente prescrise în tratarea bolilor cardiovasculare, ceea ce înseamnă un preţ mai mare plătit de pacient, scrie HotNews.
- CNAS spune că e vorba despre 13 medicamente, medicii spun că, de fapt, este vorba despre sute. În comunicat, CNAS spune că e o creştere de 9 lei pe cutie de medicamente, sumă contrazisă de reprezentanţi ai medicilor de familie şi ai pacienţilor, în dialogul cu publicaţia citată.
- De partea sa, Ministrul Sănătăţii spune că ar fi „total aberant” ca „după ce am introdus plata CASS pentru pensionari, să îi obligăm să scoată alţi bani din buzunar la farmacie”. Cum explică, însă, Casa de Asigurări şi care sunt medicamentele vizate?
48% dintre românii cu vârsta între 30 şi 79 de ani suferă de hipertensiune arterială, o boală care, dacă nu este ţinută zilnic sub control cu tratament, duce la complicaţii grave, precum atac de cord sau accident vascular cerebral, arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din anul 2023.
Vicepreşedinta Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Rozalina Lăpădatu, estimează, într-un dialog cu Hotnews, că 4-5 milioane de români suferă de hipertensiune. Aceştia urmează, astfel, să fie afectaţi direct, în cazul în care este scăzut nivelul de compensare. Cei mai mulţi dintre ei sunt pensionari, care vor fi nevoiţi, dacă măsura este aprobată, să plătească mai mult pentru medicamentele necesare.
„Este inadmisibil ca această măsură să fie aprobată. (…) Toate aceste medicamente sunt utilizate în general de către pensionari şi sunt pentru boli cardiovasculare, AVC, colesterol mare etc”, explică reprezentanta pacienţilor.
Articolul integral poate fi citit aici.