Şefa POT: PSD e în Coaliţie şi spune că nu e de acord cu măsurile. E doar marketing

Anamaria Gavrila (Captura video)
Liliana Alexe
01.09.2025

Şefa Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, i-a acuzat, duminică, pe pagina sa de Facebook, pe social-democraţi că doar mimează opoziţia în interiorul Coaliţiei faţă de măsurile fiscale din pachetul 2. În realitate, susţine ea, nu există nici un conflict real, ci doar marketing politic pentru a păcăli electoratul.

„PSD e în Coaliţie şi spune că nu e de acord cu măsurile. Cum ar spune cineva, e doar MARKETING. Avem nevoie de un Guvern cu viziune şi de oameni care colaborează în interesul românilor. Ne-am săturat de MARKETING! Românii sunt martorii unui spectacol ieftin de teatru politic. PSD pretinde că se opune măsurilor din noul pachet fiscal, dar nu a făcut niciun pas concret pentru a le bloca.

Întreaga aşa-zisă dispută este doar o strategie de marketing, o încercare de a crea iluzia unei opoziţii interne. În realitate, Coaliţia rămâne solidară în aplicarea unor măsuri fiscale care cresc povara pe umerii românilor şi sufocă mediul de afaceri. Nu există niciun conflict real. Ceea ce vedem este doar o mimă, un joc al declaraţiilor, menit să păcălească electoratul”, a declarat şefa POT.

De asemenea, Anamaria Gavrilă a catalogat coaliţia de guvernare ca fiind incompetentă şi coruptă şi îi îndeamnă pe români să nu cadă pradă „acestui spectacol regizat de PSD” în care coaliţia nu se ceartă, ci cooperează.

„PSD se laudă că se opune, dar în Parlament şi în Guvern votează şi susţine aceleaşi politici împotriva românilor. Este doar marketing politic, un teatru ieftin pe spatele oamenilor. Coaliţia nu se ceartă, ci cooperează perfect atunci când vine vorba să stoarcă bani de la români. Partidul Oamenilor Tineri spune clar: nu vom accepta ca cetăţenii să fie sacrificaţi pentru supravieţuirea unei guvernări incompetente şi corupte.

Partidul Oamenilor Tineri reafirmă că România are nevoie de transparenţă şi responsabilitate fiscală, nu de dispute regizate şi minciuni servite electoratului. Românii nu trebuie să cadă pradă acestui spectacol politic regizat de PSD, ci să vadă adevărul: Coaliţia guvernează împreună, iar costurile sunt puse pe umerii oamenilor”, a scris lidera POT pe Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor