Clotilde Armand: Se spune despre noi că am fi oamenii lui Soros sau creaţia serviciilor secrete

Adevărul este că, în spatele USR se află doar câteva zeci de oameni normali, care n-au nicio legătură cu vreun grup obscur de interese, susţine Clotilde Armand, vicepreşedintele partidului condus de Nicuşor Dan.
Andrei Pricopie
15.11.2016

alte articole

Clotilde Armand(USR) (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
15.11.2016

A început campania electorală pentru parlamentare şi au apărut tot mai multe persoane "bine informate" şi desigur, "bine intenţionate" care difuzează diverse zvonuri despre Uniunea Salvaţi România, a scris, marţi, pe contul său de Facebook, vicepreşedintele USR, Clotilde Armand.

"Se spune despre noi, eterna poveste că am fi oamenii lui Soros sau creaţia serviciilor secrete. Suntem prezentaţi când ca susţinători ascunşi ai Rusiei, când împinşi de la spate de americani sau de europeni. Am fost învinuiţi că suntem un partid lipsit de ideologie... că suntem "noua stângă europeană" sau "partid anti-democraţie".

Sigur că, poziţionarea politică contează, dar la fel cum fiecare dăm bună ziua diferit, privim România într-un mod diferit. Nu pentru asta am ales să ne unim. USR a ales să lupte împotriva corupţiei cu toate forţele sale, şi cu stânga şi cu dreapta. Am fost acuzaţi că am colabora pe ascuns, cu PNL. Nimic din toate acestea nu este adevărat", a declarat Clotilde Armand.

Potrivit reprezentantei USR, la originea acestor "manipulări" se află cel mai probabil cei care sunt panicaţi de ideea că, partidul condus de Nicuşor Dan va accede în Parlament.

"Nu exista nicio altă organizaţie în spatele USR şi niciun alt om decât cei pe care îi vedeţi, uneori, la televiziuni şi mai des în spaţiul online. Adevărul este că, în spatele USR se află doar câteva zeci de oameni normali, care n-au nicio legătură cu vreun grup obscur de interese. Suntem oameni care ne-am construit cariere prin multă muncă şi efort şi care ne dedicăm, acum, o parte a timpului nostru liber construcţiei acestui proiect politic.

Am reuşit să redăm românilor speranţa că lucrurile se pot schimba în bine în ţara noastră prin lupta împotriva corupţiei din administraţie nu prin ideologie politică. L-am susţinut pe Nicuşor Dan în 2012, am fost 29 de membri fondatori în 2015, iar în campania electorală eram 150 de membri USB. Vrem să candidăm la alegerile parlamentare pentru că suntem oameni de bună credinţă, care îşi doresc să fie în slujba comunităţii, nu să folosească resursele publice ca pe propriul buzunar", a afirmat Clotilde Armand.

Vicepreşedintele USR îi invită pe oameni să se alăture echipei lui Nicuşor Dan şi să sprijine campania electorală a partidului.

"Dacă vreţi să vă convingeţi în privinţa oamenilor şi a candidaţilor din USR, vă chem alături de noi pentru a cunoaşte echipa noastră. Puteţi sprijini această campanie. În perioada următoare, Nicuşor Dan alături de candidaţii USR vor străbate multe dintre oraşele ţării pentru a se întâlni cu cei care doresc un alt fel de politică. USR sunteţi voi, cei care vă implicaţi, acum, în acest proiect, şi n-are structuri, are oameni ca tine şi ca mine" a adăugat Clotilde Armand.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor