Clotilde Armand, cu tunul pe liberali: Legea privind taxarea multinaţionalelor, un "copy-paste" după o directivă
alte articole
România are nevoie de o legislaţie fiscală clară, nu de iniţiative făcute pe genunchi cu rol pur electoral, aşa cum au făcut liberalii în cazul proiectului de lege care vizează încasarea impozitului pe profit pentru companiile internaţionale ce activează în ţara noastră, a atras atenţia, luni, pe contul său de Facebook, consilierul local Clotilde Armand, de la Uniunea Salvaţi România.
"Săptămâna trecută, pentru a contracara impactul mediatic al iniţiativei populiste depusă de PSD de eliminare a 102 de taxe parafiscale, Alina Gorghiu, preşedintele PNL, a venit cu o propunere proprie a liberalilor care, spunea ea, vine să impoziteze cu 16% companiile multinaţionale din România. Iniţiativa mi-a atras atenţia din capul locului pentru că părea asemănătoare cu o propunere a USR în privinţa controalelor privind preţurile de transfer.
Studiind însă cu mai mare atenţie proiectul "experţilor" PNL, am descoperit că aceştia nu au făcut decât să preia textul unei Directive europene şi să-l reproducă ad literam, fără să încerce să-l armonizeze cu prevederile Codului Fiscal şi fără să opteze între diferitele soluţii pe care Directiva le lasă la latitudinea statelor membre", a declarat Clotilde Armand.
Reprezentata USR susţine că avem de-a face, practic, cu o reproducere "copy-paste" a textului Directivei, iar "experţii" liberali au lăsat în proiectul lor chiar şi formulări de tipul "Statele membre pot considera" sau "pot alege să nu aplice" o anumită prevedere.
"E clar că vorbim de o iniţiativă heirupistă, prezentată publicului pentru ca PNL să încerce să câştige capital politic. România are nevoie de o legislaţie fiscală clară, nu de iniţiative făcute pe genunchi cu rol pur electoral. Atât PSD, cât şi PNL sunt exemple de cum nu trebuie guvernată România – punând interesul electoral al partidului înaintea intereselor ţării", a subliniat Clotilde Armand.